Eu sunt primul Narcis!

Avem aici un interviu cu un om care te poate face să râzi inclusiv la o înmormântare. El este Narcis. Primul Narcis! Îl găsim seara la Radio Sport Total FM, lunar în IlfovSport, săptămânal la tenis. Hai Științaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Atâât!

andrei_gemes (1 of 1)-5

Narcis – Radio Sport Total FM

Cum sunt oamenii de lângă noi?

În general, speriați de ziua de mâine, de nesiguranța care apasă asupra majorității. Asta vedem când ieșim afară din casă, oameni cu griji, egoiști, fricoși și foarte perverși. Nu prea mai poți să ai încredere în oamenii de lângă tine. Mai există și varianta rețelelor de socializare, acolo n-o să vezi pe cineva că se plânge de traiul zilnic, uneori mă întreb dacă nu cumva sunt făcute fix cu scopul de a-i da omului un alt refugiu, cel al fericirii virtuale. Fotografii peste fotografii, care mai de care prelucrate în Photoshop sau în aplicații pe telefon, rar vezi câte ceva trist. Vorbesc despre rețelele de socializare, pentru că astăzi suntem mai mult conectați la facebook decât la realitate. Eu sunt și foarte activ pe facebook și twitter, însă am un cerc restrâns, nu accept decât oameni pe care-i cunosc, și cred că vreo 500 sunt din presă. Fără exagerare…

Ce poză ai pe desktop?

De fapt am un slide de 18 poze, care se schimbă din  10 în 10 secunde. Peisaje arctice, o bufniță polară, un urs polar, două vulpi polare, o morsă, câteva balene cu cocoașă, de fapt preferata mea e cu o balenă care iese să ia aer. Un loc unde omul nu poate trăi, din cauza condițiilor meteo, dar cât de bine arată un loc unde piciorul uman e foarte rar.

945505_625791190782007_1066626550_n

Narcis fericit de o delfinuță în Republica Dominicană

Cum începe emisiunea ta?

Bună seara, dragi prieteni! Cred că e de la primul concert Iris la care am fost, aveam vreo 16 sau 17 ani. Și Cristi Minculescu avea un fular cu Craiova. Eu am mai adăugat și un dragi, că toți îmi sunt dragi la radio. Acolo mă simt alt om, chiar dacă într-o seară a sunat un boșorog rapidist, supărat că Viorel Duru nu le dăduse licența și mi-a zis: “Narcis, ești ok, te ascult din 2010, mă disperă și nevastă-mea că în weekend stau și te ascult, în loc să ies, dar să știi că nu suntem dragi. Scoate dracului acel dragi din prezentare!”. Crezi că l-am scos?

Dacă ai fi pentru o zi președinte Federației Române de Fotbal, ai…

I-aș da pe toți afară. Dar pe toți. Și aș aduce cei mai buni oameni din fotbalul românesc, cam ce am înțeles eu în 14 ani de presă sportivă, și i-aș întreba: Voi, în afară de bani, mai știți ceva? V-ați gândit vreodată la performanțe? V-ați gândit vreodată că fotbalul era al doilea loc al educației voastre? Și nu i-aș menaja în cele 24 de ore, le-aș da exemplul Academiei lui Hagi, oricât de hulită e ea, nu le-aș vorbi despre antrenorul Hagi, ci doar despre ideile de dezvoltare a fotbalului gândite de “Rege”, i-aș da afară pe toți dubioșii din fotbal, i-aș interzice de pe stadioane pe huligani, apoi i-aș întreba pe cei rămași: De ce aveți grijă de copiii voștri slab-dezvoltați să ajungă fotbaliști ratați sau arbitri înjurați, când puteți să le acordați atenție și celor talentați? Apoi le-aș zice că mă întorc în presă, dar ar fi 24 de ore intense, de furie, de demiteri și urlete.

10269430_880209155340208_727404842418287535_n

 Ilie Balaci – invitat în emisiunea lui Narcis

Top 3 sportivi. De ce?

  1. Ilie Balaci, pentru că la Craiova minunea a fost blondă. Un fotbalist fantastic, care n-a apucat să demonstreze decât vreo 11 ani că e cel mai bun, dar care a rămas în inima alb-albastră a craiovenilor ca fiind cel mai bun. E singurul om care nu a fost înjurat de fanii Științei, i-am văzut spurcați și pe Oblemenco, într-un ziar, și pe Pavel Badea, și pe Gică Craioveanu, ultimii doi, chiar purtători de număr 8. Ilie n-a reușit ca antrenor la noi, dar ne-a cucerit de când a pătruns prima dată pe Centralul craiovean. Pentru mine e un exemplu…alții spun că e arogant și că nu vorbește cu presa. Da, dar ați încercat să vă apropiați de el? Într-o zi a stat 4 ore la radio, fără întrerupere, iar pilotul de raliuri Alex Filip, care n-are nicio treabă cu fotbalul, mi-a dat un sms: “E uluitor omul ăsta!”.
  2. Toate gimnastele din România, de la generația Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu până la Daniela Silivaș, Lavinia Miloșovici, Corina Ungureanu, Sandra Izbașa, Andreea Răducan, Cătălina Ponor și Larisa Iordache. E cu adevărat sportul din care ar trebui să învățăm ce înseamnă sacrificiul, să înțelegem cum niște fete firave îți pun România pe harta lumii, atât în America, Japonia, China, Australia, Africa de Sud sau vreo insulă din Caraibe. Modele există și astăzi, nu-mi venea să cred că un loc doi al Larisei Iordache a fost lăudat în presa americană atât de mult, încât nici nu mai contau performanțele gimnastelor lor. Asta demonstrează că încă americanii văd că de la Nadia, România tot scoate aur din sălile de la Deva.1545795_861342650560192_7907877466836281149_n
  3. Simona Halep, și nu pentru că e la modă, nici pentru că e cea mai bună tenismenă a tuturor timpurilor. Deși este al doilea an consecutiv când nu are rival la nivel sportiv individual, fata asta vorbește foarte puțin, apare rar în presă, vorbește doar la conferințele de presă, nu dă niciun rând în presa tabloidă, ci muncește enorm. Și o apreciez pentru toate servele greșite, pentru toți anii în care a stat pe zgură și a încercat să servească peste fileul care dublat o întrece, pentru toate deschiderile pe rever sau retur nereușite, pentru toate zilele în care și-a ignorat copilăria și pentru un psihic de fier. Recunosc, după turneul de la București, când n-a mai făcut mare lucru, mi-era teamă să nu fie o conjunctură, atrăgea atenția și WTA, dar până la urmă ce mai contează? Ea e tot mai sus, e foarte tânără, iar în tenis să știți că linia dintre performanță și eșec e mai subțire decât pânza de păianjen. Pentru asta, Simona va fi dintodeauna un model, mai ales într-o țară în care educația fizică și sportul au devenit opționale de la locul 10 încolo.

Dacă Narcis ar fi (noi zicem că este deja) un brand, sloganul ar fi…

Hmmmm, pe naiba brand. România nu poate avea branduri în presă, poate că ne uităm prea mult la britanici și americani. Nici măcar Cristian Tudor Popescu nu poate fi un brand, e inconstant și cred că e timpul să se retragă, îmbătrânește urât, mai ales cu aprecierile la adresa Simonei Halep. În plus, joacă și tenis de atâția ani, ar trebui să simtă mai ușor ce înseamnă ciclul întreg al unui jucător de tenis, mai ales unul tânăr. Să scrie cărți, i-am citit vreo 2, Trigrama Shakespeare și Filmul surd în România mută, e mai bun acolo. Dacă aș fi un brand de parfum, l-aș da în judecată pe Narciso Rodriguez cu sloganul: Eu sunt primul Narcis! 🙂

1377133_695156630512129_209839356_n

Interviu cu Fabio Capello – Ambasador UEFA CHAMPIONS LEAGUE

Ce citește un jurnalist bun?

Depinde, în general se documentează pe domeniul lui. Sau așa ar trebui. Deja, biblioteca mea nu mai are loc pe două rânduri de biografii sportive, cărți despre sportivi. Dar nu doat atât…să știi că-mi place Murakami, deși pseudo-intelectualii hateri spun că e prea comercial, îmi place Stefan Zweig la nebunie, Suflete zbuciumate e o carte fantastică. Am citit tot ce a apărut scris de Chuck Palahniuk în România, deci citesc foarte mult, mai ales când plouă afară și nu a mai apărut vreun joc din seria Assassins Creed sau Far Cry…ah, stai că apare Football Manager 2015, deci n-o să mai citesc, trebuie să promovez cu Notts County și să-i duc în Champions League pe Hafnafjordur.

Top 3 (auto)biografii

Prima e cea a lui Brian Clough, despre care am și scris pe tikitaka.ro, găsești o recenzie despre cât mi-a plăcut, apoi este cea a lui George Best. Blessed este o carte despre primul fotbalist marketizat în fotbal, pentru că-l ajuta și numele. George Best făcea reclamă la șampon, la mâncare, la restaurante, pentru că era the best. Însă nu asta te emoționează în carte, ci procesul treptat al autodistrugerii, cred că nici Scott Fitzgerald nu descrie momentele de agonie ale alcoolicului, așa cum povestește George Best în cartea sa…de la momentul când îi curgea sânge dintr-o rană și nu se mai oprea, până la dublul transplant de ficat și clipele când se trezea mort de beat pe stradă, gol pușcă, fac din autobiografia lui o carte care poate deveni reparatorie pentru alcoolici. Unii spun că nu ai ce să-i faci alcoolicului, nu știu dacă e așa, cert e că moartea lui Best demonstrează ce spun unii. Și a treia autobiografie, cea a lui Maradona, chiar dacă e scrisă pe repede înainte, de exemplu, Kusturica scoate o naturalețe ieșită din comun a lui Diego, în filmul documentar, dar cartea e încorsetată de un limbaj blocat.

Ultima dată te-ai șocat pentru că…

Un om al străzii se masturba în 335, iar lângă el era o domnișoară care nu schița niciun gest…

Mesaj pentru Mutu

Ai fi putut fi cel mai mare fotbalist român, dar creierul nu te-a ajutat.

Te-ai săturat de….

TV-urile românești și de dezbaterile politice fără sens. Pe bune, mi-am blocat posturile românești, le-am păstrat doar pe cele de sport, dar schimb și de acolo când vorbește Ilie Dumitrescu. Mă uit doar la Comedy Central, Viasat Nature și desene animate. E mult mai relaxant.

Dar disperi după…

Jocurile pe PC și Playstation…probabil că de asta nu m-am așezat la casa mea, sunt prea copil uneori.

Nu poți trăi fără…

Tenis. Chiar nu pot, nu mai pot.

936494_656135647747561_1343526224_n

Americanii sunt…

Nația imitată de întreaga planetă, de la mâncare nesănătoasă și până la gesturi. Sau aș mai spune că reprezintă fantezia europeanului de a se crede la Hollywood. Nu i-am întrebat pe chinezi și pe arabi ce părere au…

Dar tu ești sigur că….

Sunt sigur că România mai are nevoie de 50 de ani să înțeleagă democrația.

1463693_720716887956103_559355689_n

Revoluția ta

Cred că toți oamenii se gândesc la cuvântul ăsta ca fiind ceva războinic, spălat prin sânge, cu implicații violente, mă refer la neamul nostru. Mulți asta înțeleg prin cuvântul revoluție. Eu merg mai devreme spre schimbarea totală, fundamentală, a mentalității…dar nu cred că se poate schimba la noi, oamenii nu dau semne că se trezesc, cum le spune și imnul, se îndobitocesc pe zi ce trece. Lipsa de educație duce la subdezvoltare.

Nostalgia ta începe când…

Când îmi amintesc de liceu, de începuturile mele în presă, când eram la Ediție Specială cu Jorj, Marian Apipie, Vali Pribeanu, Cristi Iacob, Adrian Țoca și Ionuț Colteve. Țin minte că sediul ziarului era în aceeași clădire cu PSD Craiova, iar într-o zi, noi mâncam parizer și beam cola în spatele clădirii, și ne trezim cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, erau aduși prin spate de SPP-iști, iar Iliescu ne întreabă, văzându-ne cu legitimațiile la gât: “E bună, băieți?”…am dat din cap, că aveam gurile pline. Sau de deplasările prin toată țara cu Costel Călina și Darius Mitrache, să nu mai zic de Buburuza, Matizul roșu de la ProSport, pe care-l conducea ba Jorj (George Păunescu), ba Ăsta Ceauș (Florin Ceaușu, poreclă dată de Adnan Guso, bosniacul nu putea să-i zică Ceaușu), iar eu cu Cristi Stăncescu și Vali Zidaru eram pasageri, și de fiecare dată când treceam Oltul sau Jiul, sau orice râu, Ceauș și Jorj se contraziceau cu mine legat de debitul apelor. Dracu’ m-a pus atunci să le povestesc cum am învățat noi la meteorologie, iar când era înnorat, Jorj mă întreba: “Drejy, iar sunt nori cunilingus pe cer?”, evident de la Cumulonimbus. Sau cu Florin Ceaușu, care nu pleca în nicio deplasare dacă nu mânca, devenea irascibil dacă nu avea mâncare, dar să fie sănătoasă, mai ales că citea ce conțin mâncărurile. Sau când ne cânta dom’ inginer în redacție, din Beatles și Bon Jovi. Uneori făceam playlist din gură, iar paginile așteptau BT-ul. Nu am cum să uit vremurile acelea…

Nicio zi fără

Muzică. Îmi place când primim zeci de mesaje la radio că suntem ascultați pentru cea mai bună muzică. Nu e vina mea, Mihai Pahonțu a făcut. Eu sunt cuminte.

248055_222244361136694_1392342_n

Aplicația ta preferată

Twitter și Quiz Up. Am voie cu două, da?

O rețetă bună!

Nu vă uitați prea mult pe Paprika TV și evitați covrigii, nu-s deloc sănătoși. Dar dacă tot vrei o rețetă bună, salată de vinete cu rodii. Iei 3-4 vinete, le coci pe aragaz, le dezpielițezi, le toci pe un tocător de lemn, ăla de plastic e zgomotos, pui niște ulei de floarea soarelui peste compoziție într-un vas, neapărat o ceapă tocată mărunt și bobițele dintr-o rodie le presari peste conținutul final. Un deliciu, scurt și la obiect.

Motto-ul tău

Antrenează-ți creierul să nu ai așteptări de la oameni. Și mai am unul: cu cât cunoști mai mult oamenii, ajungi să iubești câinii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *