Mihai: Fericirea din căutări și abandonarea lor

Mihai, sau Constantin-Mihail Logofătu, pe numele său complet, a fost cu noi în liceu, la una dintre puținele clase în care erau prezenți și băieți 😀 Mi-l amintesc din clasa a X-a, când repeta cu profesoara de română pentru o piesă de teatru și mima geneza. Sunt curioasă dacă el mai ține minte momentul acela. Știu că atunci mi-a trecut prin minte că Mihai poate fi un actor mare. Nu l-am cunoscut niciodată îndeaproape, însă am simțit mereu că e un om special. La sfârșitul liceului, a dat la teatru, iar data viitoare când am dat peste el am aflat că e în Franța, la master. Când i-am scris, Mihai era, ca mulți dintre cei pe care îi invităm să facă parte din proiectul nostru, ezitant. Cu modestie, ne-a spus că e se află întn-o perioadă de căutări și nu știe dacă ar avea ceva interesant de povestit. Răspunsurile sale demonstrează, însă, că – exact așa cum prefiguram – Mihai este un om care merită cunoscut și ascultat. Iar căutările sale, precum căutările fiecăruia dintre noi, sunt un pas în plus către el însuși.

Câteva cuvinte despre tine.

Mi-e greu să scriu în română pentru că nu mai gândesc în română. Cuvintele curg, avem impresia că este materialul nostru, dar stând de vorbă și ascultând mai mulți scriitori mi-am dat seama că nici unul nu scria materialul său. Am să scriu ceea ce simt acum, sper să ascultați cu ochii și să priviți cu urechile.

Cum îmi amintesc de mine: Povestea mea începe cu o piesă de teatru în școala primară, o adaptare după „Micul prinț”, jucată împreuna cu sora mea. Cred că mi-a trasat un parcurs frumos acest pedagog de limba franceză care mi-a desemnat primul rol important. Apoi, au urmat alți pedagogi în Școala Generală Nr. 21 Craiova, care mi-au insuflat încet, încet o pasiune. Liceul a fost ales prin prisma celei mai bune trupe de teatru din oraș și a unui alt pedagog ce monta, cum știa mai bine, piese de teatru în limba franceză.

Cand mă întreabă cineva unde am terminat facultatea de teatru, răspund : „la Craiova!”. După câteva apariții la sala mică, așa cum îi spunem noi, am resimțit nevoia să schimb peisajul, așteptand, de fapt, cu nerăbdare ca el să mă schimbe pe mine. Am ales Franța și, implicit, Parisul, deoarece rămâne și azi capitala mondială a teatrului. Pentru masterat nu am ales Sorbona, ci Paris 8 și un amalgam de întâlniri neașteptate cu forme de teatru, dans, muzică, film, fotografie, etc! Nu am să-i enumar, îi știu eu și ei mă țtiu, mi-am făcut prieteni și colegi pe toate continentele.

unnamed

Visul meu de copil a fost să lucrez cu profesioniști și am alergat 10 ani să ajung să-l împlinesc. Acum sunt în perioada în care vreau să-mi explic și să-mi perfecționez munca mea.

Cu ce te ocupi zilele astea?

M-ai prins, îmi sărbătoresc ziua de naștere și de nume cu prieteni români și străini, așa că am de organizat un party la mine și mai multe ieșiri cu grupuri de oameni. Intre timp, mai ies să prind câteva cadre de la protestul apolitic al românilor din Paris cu privire la dreptul la vot, mai fac ceva tracking prin împrejurimile Ille de France, mai alerg, mai joc tenis cu grupul meu de prieteni. Particip, unde simt că este nevoie de mine și unde împărtășesc gândul pentru o lume mai blândă, mai zâmbitoare.

unnamed (1)

Ce faci în Franța?

Acum… caut, mă hrănesc, mă inspir și fac curățenie. Mai scriu din când în când, mai regizez câte un filmuleț când consider că mesajul meu își are rostul, mai bifez câte un stagiu de perfecționare sau aprofundare a unei metode și MĂ MAI JOC, ca să nu ruginesc. Gândesc că dacă vrei să schimbi lumea poți să începi cu tine și cu cei din imediata ta apropiere. Și planul meu este de lungă durată, așa că mă gândesc să reîncep cu cei mici, în educație, prin teatru, bineînțeles.

Prima amintire din liceu care îți vine în minte.

Absentatul de la teze, îmi făcea o deosebită plăcere să le trec singur. Să mă evaluez singur, înainte să mă evalueze profesorii. Și făceam tot acest demers pașnic. Voiam să fiu apreciat și notat la adevărata mea capacitate și nu prin comparație. Știam că ei notează calitatea sau cantitatea informației, pe mine mă interesa individul și propria-mi dezvoltare. Încă mă urmărește acest demers în tot ceea ce fac. Încerc să-l mentin viu și să-l împart celor dragi printr-un zâmbet.

O prostie de care te-ai rușinat cumplit în momentul când ai făcut-o, însă a cărei amintire te amuză acum.

Îmi aduc aminte cu drag că, în prima zi de liceu, am intrat ultimul în clasă și m-am îndreptat cu un buchet de flori în mana spre catedră, dar nu vedeam nimic, căci aveam să descopăr ulterior că eram cel mai scund din clasă. Vizualizez și acum cum am ajuns lângă catedră, am întins buchetul și am auzit un MULȚUMESC gros, ieșit de sub o mustață stufoasă. Timpul s-a oprit, ca și bataile inimii mele, și o dimensiune nouă s-a deschis. Am fost primit cu zâmbete și râsete și mă înțeleg și azi cu absolut toți colegii.

Ce iubești cel mai tare în viață? 

Prezentul, așa cum este!

De ce?

Pentru că este atât de ușor să cazi în extreme.

Ce ringtone ai la telefon?

The fishes are confused
In searching for the sea
Find what you can’t lose (she said)
Be free

(Kirtana – Be free)

Ce ai vrea să primești de Crăciun?

Copii cu colindul. Voci libere aș vrea să aud de Crăciun la mine în casă, pe prispă, la poartă, peste tot!

Cum sunt oamenii de lângă tine?

Sunt oameni veseli, emană bucurie și pofta de viață, oameni care fac greșeli și care se bucură de ele, oameni care au abandonat lupta și au găsit fericirea și scopul lor aici!

unnamed (2)

Cum sunt românii, cum sunt francezii?

Etichete diferite și ambalaje la același produs, datorate mai multor factori interni, externi. Unul din maeștrii cărora le împartasesc viziunea spunea: „Ambalaje, ambalaje, ambalaje”. Individul este important. El singur atestă calitatea! Nu cunosc foarte mulți francezi, cunosc străini întâlniâi prin intermediul teatrului, cunosc parizieni, dar, cel mai important, cred că am cunoscut indivizi și am încercat să-i accept așa cum sunt.

Te lingi pe degete după ce mănânci…

Depinde ce pui pe masă și cât de mult timp am așteptat să prepari 😀

Primul lucru pe care îl faci într-o zi liberă.

Ies în natură! De ceva vreme, resimt necesitatea de a părăsi zona de comfort și rutina și a iesi în natură. Cred că am mai multe de învățat de acolo. Încerc să ies eu primul ca apoi să-i aduc și pe alții.

Cea mai puternică lecție pe care ai învățat-o în ultimul timp.

Evaluarea prezentului! Mă uit în jur și văd ceea ce sunt pregătit să văd, gândesc ceea ce sunt pregătit să gândesc și scriu ceea ce sunt pregătit să scriu. Ți-am spus că nu-i materialul meu, este suma tuturor întalnirilor mele de până acum. Câteodată pe stradă, în metrou, în padure este LINIȘTE și e OK așa cum ESTE.

Cel mai straniu lucru la tine este…

Ego-ul.

Un moment în care te-ai simțit cu adevărat fericit.

Cred că atunci când am abandonat căutarea, restul completezi tu…

unnamed (3)

Un ungher frumos de lume în care te-a dus viaţa până acum.

Stii, e ciudat că mă întrebi asta, am călătorit foarte mult prin cărțile citite, apoi câteva orașe în Franța, câteva în Europa, așa că am să-ți mărturisesc că Avignon în perioada festivalului rămâne locul meu drag! Acolo am avut primul meu maraton de teatru. Acolo am resimțit ce înseamnă un oraș viu! Și scriu asta când locuiesc în Paris. Și scriu asta mergând din festival în festival. Inspiri și te inspiră, este atât de simplu.

Mottoul tău.

You’re not fully dressed without a smile!

(Nu ești pe deplin îmbrăcat dacă-ți lipsește zâmbetul).

1932241_305968406256863_5187199425085407425_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *