Luiza Stănescu despre motivație, teatru și proiecte sociale

Zilele acestea soarele răsare de la nord. Avem mai jos un interviu cu un om luminos care radiază pentru oameni înnorați de o vreme capricioasă numită ”viață”. Numele acestui soare nordic este Luiza Stănescu. Luiza e actriţă, absolventă a Departamentului de Artă Teatrală Craiova şi a Academiei de Teatru din Malmö.

Locuieşte în prezent în Stockholm, unde lucrează cu diferite proiecte de teatru, film şi radio şi cu diferite organizaţii de binefacere. Unul dintre proiectele sociale de teatru a fost făcut chiar în Craiova, cu ajutorul organizaţiei World Vision ( mai multe detalii despre „My Story Romania” aici: http://mystoryromania.weebly.com/ )

10818506_1025991334085004_4069072889349627062_o

Luiza, cum este vremea la tine?

Te-ai aştepta să îţi spun că e frig şi că dimineaţa mă întâlnesc cu renii la uşă. Dar nu e tocmai aşa. Anul acesta, iarna a fost foarte blândă în Stockholm. Acum ninge calm şi lin, iar temperatura nu scade sub -5 grade. Când am fost de Revelion în Craiova, au fost -17 grade.  Dovadă că vremea se schimbă radical peste tot în lume.

La ce lucrezi acum la început de an?

Chiar acum am trimis o aplicaţie pentru finanţarea unui proiect de suflet care ar trebui să înceapă în septembrie. Ca să îţi poţi face propriile proiecte trebuie sa înveţi să gândeşti în perspectivă şi să te pregăteşti acum pentru un proiect care se va întampla, poate,  peste un an. A trebuit să învăţ asta. Iar proiectul de care vorbesc va dura trei ani. Va începe cu o perioadă de călătorii în jurul lumii pentru că vrem ca personajele noastre să fie inspirate din realitate, din patru colţuri diferite ale lumii. Spectacolul va încerca să tragă nişte semnale de alarmă asupra unor subiecte importante pentru mine: combaterea sărăciei în rândul copiilor, războiul şi efectele lui, încălzirea globală şi cum putem să salvăm planeta pentru generaţiile care vor urma.

Un moment în care ai simțit că ți s-a tăiat respirația.

Atunci cand am jucat prima oară pe scenă în limba suedeză.

Cum ai reușit să-l depășești?

Am numărat până la zece şi mi-am reamintit că e normal să fiu atât de emoţionată: trecuseră doar 10 luni de când mă mutasem în Suedia şi jucam Shakespeare! Până la urmă, a fost mai mult decât bine şi m-am bucurat că am acceptat provocarea.

1506614_1025990607418410_1973911920364787456_n

Oamenii și tracul. O poveste de groază. Ai câteva cuvinte de încurajare în acest sens?

Am câteva reguli de aur: pregăteşte foarte bine de acasă ceea ce ai de zis, apoi concentreaza-te pe ceea ce ai de făcut şi ignoră-ţi alte gânduri pertubatoare. De cele mai multe ori, noi şi gândurile noastre suntem piedica, nu cei din jur.

Un moment în care ai reușit să transformi neputința într-o experiență câștigătoare.

Cred că cel mai bun exemplu e depresia în care am căzut după ce am terminat facultatea. Când eşti student la teatru  visezi că după ce o să termini o să fii descoperit de un mare regizor sau că teatrele se vor bate pe tine să te angajeze. Nu s-a întâmplat asta. Aşa că am învăţat să îmi scriu propriile aplicaţii şi să îmi fac propriile proiecte. Şi astfel am descoperit noi forme de exprimare prin intermediul teatrului la care nici nu mă gândeam în facultate ca ar exista ca opţiuni. Iar acum lucrez şi cu teatre. Şi cu regizori. Deci a trebuit doar să îmi găsesc drumul meu mai întâi.

Ai vrea că oamenii să știe că…10943158_1025990860751718_313005002_n

Fiecare dintre noi poate să facă lumea în care trăim mai bună, într-un fel sau altul. Cred în asta din ce în ce mai mult, văd asta cu ochii mei, în fiecare zi. Şi nu trebuie să fii un optimist incurabil ca să vezi asta, trebuie doar să deschizi ochii şi să începi şi tu să contribui.

Exercițiu de imaginație: ai 5 flori. La cine ar trebui să ajungă și de ce?

Doar 5? O să încerc. Una va trebui sa o împartă familia mea, pentru că merită cel puţin una. Le-as fi dat mai multe, dar acum mai am doar 4 flori! Una o trimit fetiţei din orfelinatul Saint Anne din Nairobi, pentru că mi-a rupt inima atunci când nu a vrut să îmi mai dea drumul la mână şi a vrut să plece cu mine. Mă uit foarte des la poza cu ea. Una pe mormântul bunicului meu, pentru că dorul de el nu îmi trece, chiar şi după 14 ani de la despărţire. Una i-o trimit presată în plic lui Malala, castigătoarea premiului Nobel pentru pace de anul trecut. M-a impresionat mult curajul ei şi mă gândesc de multe ori la ea. Şi ultima floare o primeşte David, iubitul meu, pentru că şi băieţii primesc flori şi pentru că am păstrat cea mai frumoasă floare pentru la final!

O informație ciudată care ți-a stârnit zâmbete.

Mie îmi plac foarte mult elefanţii. De curând am citit că elefantul este singurul animal din lume care are patru genunchi, dar este şi singurul care nu poate sări. De atunci, îmi imaginez într-una un elefant care încearcă să înveţe să sară prin safari.

10457720_1025991150751689_982970686894979440_o

O lecție de viață anonimă care te-a pus pe gânduri

Sunt multe, de unele am auzit, despre unele am citit, pe altele le-am simţit. Un exemplu ar fi fata în scaunul cu rotile cu care lucrez acum prin intermediul unei organizaţii. Are această dizabilitate de o viaţă întreagă dar asta nu o împiedică să viseze să fie actriţă. Şi chiar lucrează cu asta în fiecare zi, într-o branşă în care se pune mult accent pe aspectul fizic şi pe un corp antrenat. E o sursă de inspiraţie zilincă pentru mine!

Cum arată, de unde vine motivația pentru munca ta.

Cred că dintotdeauna m-am întrebat ce caut eu pe această planetă şi cine sunt eu cu adevărat. Cum am ajuns aici, ce fac eu aici şi unde o să mă duc. Cred că teatrul mă ajută să îmi exprim toate aceste sentimente care umblă val-vârtej prin mine, ba chiar mă ajută să le şi înţeleg mai bine la un moment dat.  Înclinaţia către proiectele sociale de teatru mi-am descoperit-o în ultimii ani, atunci când teatrul în forma lui clasică nu îmi mai ajungea. Simţeam că vreau să contribui şi eu la bunăstarea acestei lumi şi arta e cea mai bună cale pentru a schimba ceva, daca mă întrebi pe mine. Visez ca în timp să mai găsesc suflete neliniştite care să vrea sa lucreze cu asta, să facem o organizaţie şi să începem să colindăm împreună lumea cu proiectele noastre.

1898008_1025990614085076_5953838791898732443_n

Cum ai ilustra un manifest pe tricoul tău?

„Comportă-te ca și cum ceea ce faci contează!” Nu am spus-o eu pentru prima oară, am citit asta pe undeva. Dar a rămas cu mine.

Unii trag ”ștecherul” uitându-se la tv, alții ies la o bere sau se scufundă într-o baie fierbinte. Tu ce faci?

Eu alerg sau ma uit la seriale. Sau gătesc pentru oamenii apropiaţi mie. Am descoperit de câţiva ani că poţi să faci mai mult decât doar omleta în bucătărie şi de atunci, testez. Deci nimic ieşit din comun, savurez banalităţile din viaţa mea.

Ai jucat vreodată rol de victimă? Pe scenă sau în viața ta?

În viaţă, am trecut de faza în care să mă văd victimă în vreo situaţie. Dar ca actor emigrant primeşti destul de multe roluri de victime. Deci mor în diferite feluri şi pe scenă şi în film.

O întrebare pe care vrei să o adresezi cuiva anume sau universului pur și simplu.

Universul ar trebui să îmi povestească în curând ce se întâmplă cu adevărat după moarte, întrebarea asta îmi reapare în minte din ce în ce mai des odată cu trecerea anilor. Şi 10856653_1025990617418409_6326088805295426821_oeste singura curiozitate pe care nu am de gând să mi-o satisfac singură!

Cel mai important telefon pe care l-ai dat anul trecut.

Nu prea dau telefoane. Întâlnirile sunt importante.

Motto-ul tău

„Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi.” George Eliot

One thought on “Luiza Stănescu despre motivație, teatru și proiecte sociale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *