ALINA: Niciodată nu știi care este cea mai importantă zi sau oră din an

Printr-un interviu cu un om foarte frumos, celebrăm zilele acestea libertatea de alege, entuziasmul de a oferi și bucuria de a fi. Am descoperit-o cu mare drag pe Alina Buzatu, coach-ul pe care ți-l dorești atunci când se întâmplă marea trecere de la un job la antreprenoriat sau de la un job la alt job, de ce nu?. Motivaționale și calde, răspunsurile Alinei pot fi declicuri pentru oamenii care încă nu și-au găsit curajul de a face pași concreți către libertatea pe care o visează. 

După ora 13,00 timpul pare să nu mai aibă răbdare cu noi și ne scapă printre degete văzând cu ochii. Ți se întâmplă și ție?

Da, sigur că mi se întâmplă să simt că timpul trece repede. Ce mă frapează însă cel mai mult nu este trecerea timpului zilnic, ci cât de “aproape” mi se par întâmplări și evenimente care sunt la distanță de unu sau doi ani sau poate chiar mai mult. Cred însă că am început să mă împrietenesc cu timpul, să nu mai alerg după el și nici să nu mă mai simt alergată. Sunt destul de rare momentele, cel puțin în utimul timp în care să simt că am atâtea de făcut și uite, ziua este pe final. Am început să fiu mai atentă cu ce mă încarc, să învăț să mai spun și nu, să mă întreb dacă “acum”, “acum” trebuie făcut totul, și să prețuiesc la fel de mult verbul “a fi”, precum în trecut îi dădeam greutate și întâietate lui “a face”.

unnamed (2)

Mamele noastre aveau caiete cu rețete. Noi fetele colecționam cartonașe cu desene animate. Apoi am crescut și am început să colecționăm genți și rochițe, relații și joburi, călătorii și diplome. Ai cumva o colecție de lucruri sau libertăți pentru care să păstrezi o prețuire specială în ultima vreme?

Libertatea cea mai mare din ultimul timp vine tot de la relația cu timpul. Sunt freelancer din octombrie 2011 și în toți acești patru ani, pornind de la un program pe care mi l-am făcut destul de încărcat cu munca, întâlniri și diferite activități, cel puțin în primii doi ani, am ajuns în prezent să mă bucur de libertatea de a-mi începe ziua de muncă atunci când vreau.

Sunt zile în care până la 10 sunt la birou sau chiar mai devreme, depinde de priorități. Dar și zile în care aleg să dau o tură de parc pe biclă sau să iau un mic dejun prelungit pe fotoliul meu preferat, mutat special în marginea pervazului, cât să simt soarele cum îmi încălzește corpul.

A fost o cale lungă ca să ajung aici și mai ales ca să scap de vinovăția care vine la pachet cu libertatea. Ajută mult chestionarea paradigmei de program de lucru „9-6”. Apoi, pas cu pas, să te întrebi de ce 8 ore de lucru? De ce nu 4 sau 6?unnamed (4)

Mi-a luat un an de zile după ce mi-am dat demisia ca să accept că pot la fel de bine începe ziua de munca la 12:00. Am învățat ce să faci cu libertatea atunci când o ai, pentru că la început, când m-am trezit cu atâta timp liber pe care îl puteam gestiona după propriile alegeri, prima reacție a fost una de panică. Vorbesc mai multe despre experiențele mele de freelancer aici.

Există momente când oferind ne îmbogățim. Te-ai bucurat de o astfel de situație?

Da, de multe ori. Am coordonat ca voluntar pentru trei ani Coaching Support Group București, alături de o echipă de oameni deosebiți, implicați și dornici să genereze o schimbare în ceilalți. Momentele cele mai frumoase pentru mine erau cele de la final, când oamenii se opreau să îmi strângă mâna și să-mi mulțumească pentru o seară frumoasă și cu folos pentru ei. Niciodată nu știi care este cea mai importantă zi sau oră din an. Schimbarea și conștientizarea pentru „un ceva” important pentru tine, poate să fie generată la astfel de evenimente, ori mie acest lucru mi se pare grozav!unnamed (5)

În prezent sunt implicată într-un alt proiect de voluntariat, care are loc lunar, Solution Cafe la care vă invit și pe voi. Motivația este aceeași, de a contribui.

Privind retrospectiv activitatea ta, crezi că merită să toastezi într-una din serile următoare pentru….

Pentru o foarte mare frică de-a mea pe care este foarte posibil să o înfrunt în mai puțin de câteva luni. Fantastica putere pe care o simți atunci când știi că deși ți-e frică, acționezi. Vă voi spune mai multe detalii la momentul potrivit 🙂.

Peste 300 de ședințe de coaching. Te-au obosit sau te-au energizat?

M-au învățat enorm de multe și sunt profund recunoscătoare pentru toți oamenii care m-au ales ca și coach, în ședințe punctuale sau procese de coaching. Dacă ești puțin curios, nu ai cum să nu te întrebi ce spune despre tine omul acela nou din fața ta, ce frici, resurse, idei, conștientizări îți oglindește?

Am marelele „noroc” de a nu mă simți încărcată după o ședință de coaching, indiferent de subiectul abordat.

Practitioner Coach Diploma, Noble Manhattan 2010-2012. Pentru cei nefamiliarizați, ce reprezintă?

Este prima școală de coaching pe care am parcurs-o în perioada 2010 – 2012. A doua școală am finalizat-o anul acesta în martie, învățând despre coaching de scurtă durată orientat de soluții. Mentor și trainer mi-a fost Petra Muller-Demary. Despre puterea întrebărilor orientate pe soluții aflați mai multe la Solution Cafe, evenimentul pe care l-am menționat mai sus.

Un coborâș care te-a ridicat ulterior

Cei doi ani de coach freelancer au fost cei mai grei ani din viața mea. De multe ori am spus, poate puțin dramatic, însă păstrând în continuare o mare umbră de adevăr: doar dacă ar trebui să salvez viața cuiva aș alege să-i retrăiesc. Totodată au fost unii dintre cei mai bogați și plini ani, în care am învățat exponențial, accelerat și în care nu o dată am fost față în față cu mine, și descoperindu-mă într-un fel de care până atunci nu fusesem cunștientă.unnamed (6)

Oamenii de lângă noi beau cafea, ceai, fac sport, iubesc natura. Tu cum te energizezi?

Sunt cu gura la urechi atunci când pedalez prin parc. Îmi plac foarte mult verdele și soarele. Imediat ce dau de iarbă îmi arunc pantofii din picioare. Mă mai energizez având grija de mine, de exemplu dimineața cel mai bun semn că fac asta este să am rabdare să îmi așez frumos micul dejun pe farfurie.

Apoi sunt culorile pe care le iubesc. Îmi place mult să exprim prin culorile pe care le port ceea ce vreau să simt într-o zi.

Nicio zi fără…

O cană de ceai bun 🙂.

Tangoul face parte din viața ta. Ce butoane a ”apăsat” până acum în termeni de dezvoltare personală?

Destul de multe, însa nu aș vrea să văd tango-ul ca pe un alt intrument de dezvoltare personală 🙂. Pentru că cel mai frumos este ca, de fapt, atunci când ești în îmbrățișarea de tango și te bucuri de partener, de dans și de muzică, nu mai gândesti. Doar simți și te bucuri. Îți râde corpul, înveți să comunici cu picioarele și cu mâinile, cu fruntea. Este altceva, ceva mult mai puțin mental. Dacă vrei, o formă de meditație în care mintea contează mai puțin. Vă recomand din suflet să explorați tango-ul sau un alt dans, sunt atâtea de descoperit despre corpul nostru!unnamed (3)

Exercițiu de imaginație. Ai o cutie cu bomboane de ciocolată. Ce planuri ai cu ea?

  1. Să o fac cadou. 2. Să împrăștii bomboanele prin casă pe care să le mânanc după cum îmi apar în aria vizuală. 3. Dacă îmi place mult cutia, să mă gandesc ce să fac cu ea sau ce să pun în ea 🙂.

Medicii fac ecografii. Profesorii dau examene studenților. Tu cum evaluezi oamenii?

După cât de mult știu să se bucure de viață. Iubesc cu totul oamenii care știu să se bucure de lucrurile mici. Mi se pare cel mai frumos respect pentru viață să te bucuri de ceea ce vezi, ai, simți, trăiești.

Oamenii de lângă noi merg uneori sub umbrela fricii de teamă să nu se ”ude”. Ai un mesaj pentru cei cărora le este teamă că nu vor vedea soarele prea curând?

Ce am învățat eu până acum este că toate trec. Indiferent de cât de tare doare și de cât de greu pare totul la un moment dat, va veni și ziua în care ai să-ți simți măcar cu puțin, sufletul mai ușor. De multe ori, ziua aceasta nu este mai departe de „mâine”. Deci soarele răsare, este mereu acolo, poate dacă am învăța că dacă ești supărat sau trist sau le vezi pe toate în gri, asta nu înseamnă că nu te poți bucura de soare și de viață cu altă parte a sufletului. Greu, dar se poate.

Învăț să fug de „alb” și „negru”, de bine sau de rău. Sunt zile în care ești trist sau deprimat și este perfect OK. Am mai învățat că nu poți să-ți controlezi gândurile și emoțiile. Știi cumva ce ai să simți peste fix trei ore sau ce ai să gândești mâine la ora asta?unnamed

Important ca este să vezi ce mesaj au pentru tine emoțiile pe care le trăiești, să poți să le accepți și să înțelegi că indiferent de cât de tare te doare sau te sperie ceva, câteodată, tot ce trebuie să facem este „nimic”. Adică să învățăm să stăm cu emoțiile noastre și să ne conectăm la ele, în loc de a fi mereu reactivi, de a încerca să le înfundăm undeva cât mai departe de noi cu muncă, distrageri, ieșiri, plecări, într-un cuvânt să nu ne mai forțăm să nu simțim.

În ultimul interviu, ultramaratonistul Vlad Tănase spunea motivațional că ” nu contează de ce te ”agăți” atât timp cât mergi înainte”. Tu ce îți spui când simți că în fața ta se întind ”kilometri de provocări”?

Îmi spun să le iau pe rând și să nu mă mai identific cu rezultatele așa de mult. Da, rezultatele contează, însă, nu sunt totul. Eu nu sunt rezultatele pe care le generez. Îmi mai spun ce am scris mai sus, că toate trec și că de multe ori facem din „țânțar armăsar” și lucrurile iau proporții halucinante în mintea noastră veșnic neobosită. Din acest motiv văd atât de util să ne chestionăm fricile și proiecțiile, să ne întrebăm „Hei, hei, ia stai puțin și gândește-te. Care este cel mai nasol lucru, care se poate întâmpla?”. Mi-aș mai spune că dacă nu încerci, nu câștigi și că, dacă nu câștigi, tot îți rămâne călătoria pe care o faci, oamenii pe care îi întâlnești, experiențele.

Poate m-aș mai întreba de ce am nevoie de toate aceste provocări? Ce vreau să demonstrez și cui? Pentru cine aleg să fac ce fac? Când știu să mă opresc? Când este „destul”?

Ai vrea să completezi un răspuns pentru o întrebare nescrisă?unnamed (1)

Da. Întrebarea ar fi: Ce cărți recomanzi?

Recomand toate cartile apărute la editura „Vellant”, The School of Life, mai ales cartea „Cum să-ți dezvolți sănătatea emoțională”, scrisă de James Oliver. O găsiți aici.

Și mai recomand filmulețele de pe canalul de YouTube, cele în care Philippa Perry răspunde la întrebările telefonice (în cadrul proiectului făcut în colaborare cu The Guardian), precum și cele realizate de Alain de Botton, fondatorul The School of Life.

Felicitări maxime pentru proiect, mi-a făcut mare placere să răspund la întrebari! 🙂

Vă îmbrățișez,

Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *