Un francez la Moeciu: Viaţa e prea scurtă pentru a nu încerca!

Acum câteva săptămâni, în timp ce hălăduiam prin minunatele unghere ale zonei Moeciu-Fundata şi descopeream casa în care mi-aş dori, la un moment dat, să trăiesc, undeva la poalele dealurilor de verde crud şi albastru blând, care emană de “orice este posibil” şi de “învaţă să îţi trăieşti libertatea”, am trecut pe lângă încă o căsuţă care ne-a atras atenţia. Unul dintre noi şi-a amintit că citise pe Internet ceva despre “La cabane aux images”, când căuta lucruri de văzut în scurta noastră expediţie. Aşa că am frânat, ne-am întors şi am intrat. Şi acolo l-am întâlnit pe Laurent.

11638006_10153291774171251_1262566412_n

Laurent Jouault s-a mutat în urmă cu 7 ani în România, în căsuţa din Moeciu de Sus. În Cabane aux Images, se auzea în surdină un jazz franţuzesc. Nu i-am luat interviul lui Laurent atunci, am schimbat relativ puţine cuvinte, mai mult despre o pasiune comună pentru pepene. Însă am plecat cu gândul la oamenii de lângă noi care ar trebui să afle povestea sa. Şi am aflat-o pentru ei. Pentru voi.

11421387_10153291774111251_1723756259_n

Mai jos interviul în română, iar la final avem şi versiunea în franceză, pentru prietenii săi din ţara natală.

Cum era înainte să te muţi în România? Cum e acum?

În Franța, după studiile de geografie, am devenit, din întâmplare, animator sociocultural și director al unei case de tineret și cultură. Era o profesie pasionantă. Am pregătit întâlniri foarte frumoase și am realizat împreună cu locuitorii orașului meu proiecte foarte interesante, dar după 10 ani petrecuți în același spațiu și în aceeași asociație, aveam senzația că mă plafonasem într-o rutină. S-a întâmplat să vin în România din motive familiale și am ales provocarea. Astăzi se împlinesc 7 ani de când m-am mutat în micul meu sat de munte și pentru moment sunt foarte bine.

Iubesc România pentru că este o țară total imprevizibilă. Niciodată nu știu ce se va întâmpla mâine. Trecem din surprize în surprize (bune sau rele). Este foarte stimulant, dar uneori obositor sau descurajant.

521775_4461562309017_2074476792_n

De ce România şi nu orice altă ţară?

Hazardul a fost cel care m-a adus în România. În viață, trecem din hazard în hazard. Îmi amintesc că fusesem foarte impresionat de evenimentele din decembrie 1989. Aveam 20 ani și priveam în direct la televizor o țară care se răsturna brusc în timp ce noi eram în toiul pregătirilor de Crăciun. 10 ani mai târziu am sosit cu un grup de tineri, prin intermediul muncii mele, și iată cum azi sunt Francezul de la Moeciu de Sus.

Spune-ne povestea uneia dintre fotografiile tale. Alege doar una.

Este foarte greu să aleg o singură imagine pentru că în spatele fiecărei fotografii se află o poveste, tocmai din acest motiv fac fotografie. Îmi place să reproduc povești prin imagini. Fotografia este pentru mine sinonimul întâlnirilor. Simplul fapt de a face fotografia este deseori mai important decât rezultatul, poate tocmai de aceea fotografiile mele preferate nu sunt neapărat cele mai reușite din punct de vedere tehnic sau cele mai spectaculoase. Dacă ar fi să aleg una, ar fi probabil aceea a unei tinere basiste care cânta blues la Clarsdale, un mic oraș din Mississippi. Am folosit această fotografie pentru afișul primei mele expoziții când eram încă student. A fost o foarte frumoasă întâlnire!

Ziceai că ai descoperit aici pepenele, care în Franţa era doar o întâmplare. De ce alte descoperiri ai avut parte în ţara asta?

Descopăr lucruri noi în fiecare zi. De exemplu, ador modul în care vă păstrați tradițiile, chiar dacă țara este compusă din numeroase contraste sau contradicții. Pe de-o parte redescoperiți ia, jucați hora și sărbătoriți Sânzienele și pe de altă parte numeroase construcții care ar merita să fie restaurante tradițional cu respect sunt complet desfigurate de acoperișuri metalice sau materiale de izolare.

1461789_759760014040074_907504624_n

Cum e când într-o zi te hotărăşti să laşi în urmă aproape totul pentru ceva nou? E o chestiune de curaj? De egoism? De inconştienţă?

Curaj, egoism, inconștiență… Cred că un pic din fiecare. Cum spuneam, am venit din motive familiale. Am zis mereu că nu voiam să trăiesc cu regretul de a nu fi încercat. Dacă într-o zi voi pleca, dacă mă voi decide să revin în țara mea natală, nu voi avea niciun regret.

Ce îţi place cel mai tare să faci când nu fotografiezi?

Este o întrebare foarte bună pentru că uneori am sentimentul că toată viața mea se învârte în jurul fotografiei. Iubesc micile lucruri din viața mea. Să beau pe terasă o cafea privind lumea desfășurându-se în fața mea, să petrec o seară împreună cu prietenii (dar asta se întâmpla mai degrabă în Franța), să beau un pahar de bere după o plimbare pe munte. Iubesc să creez. Nu am talent de muzician, nu știu să pictez, scriu din ce în ce mai rar, astfel încât încerc să mă exprim prin fotografie și, în special, grație tehnicilor alternative și tehnicilor vechi.

Cum arată o zi a lui Laurent?

Cum spuneam mai devreme, nu este o zi care să semene cu alta. În funcție de anotimpuri, de proiecte, de întâlniri…zilele vin una după alta, dar nu se aseamănă.

Spune-ne despre La Cabane aux Images şi poveştile pe care le-ai adunat în ea.

La cabane aux images este înainte de toate o idee pe care o aveam în minte înainte de a veni să mă stabilesc aici. Când am văzut pentru prima dată această căsuță care era vechiul atelier tâmplărie al bunicului soției mele am știut că voi vrea să o păstrez în starea sa originală. Când m-am stabilit în România aveam două proiecte: renovarea casei părintești și încercarea de a-i da viață acestei căsuțe cu fotografii. La cabane aux images a fost inaugurată pe 16 iulie 2011 în prezența prietenilor din Franța și din România. Era o idee un pic nebunească, să deschizi un spațiu de expoziție într-un sat pierdut la poalele Carpaților. Nu știam dacă aceasta avea să fie de interes pentru locuitori, pentru turiști…dar după 4 ani sunt fericit că am reușit să dau viață unui vis, iar această căsuță mi-a permis să am multe întâlniri frumoase.

11412378_10153291759756251_9064654508164315901_n

De când ai venit aici, bănuiesc că ai cunoscut mulţi oameni, pe mulţi i-ai şi fotografiat. Te-a marcat vreo întâlnire într-un mod special?

Da, am avut multe întâlniri frumoase. Bucureșteni care rămâneau o oră în cabană pentru a descoperi fiecare colț, turiști străini care vizitau țara grație imaginilor, vecini care au venit să cumpere fotografii pentru a-și decora casa… Una dintre cele mai frumoase întâlniri pe care am avut-o a fost cu Nicu, un vecin, care a intrat acum doi ani foarte discret și timid în căsuță și care după câteva minute mi-a povestit amintiri legate de acest loc de când venea, copil fiind, să bricoleze împreună cu bunicul soției mele. La final, mi-a mulțumit că am dat viață acestei căsuțe.

Ce spun oamenii care descoperă cabana şi îi calcă pragul?

Mulți sunt surprinși să descopere un astfel de loc în plin peisaj rural. Apoi unii sunt interesați de tehnicile vechi de fotografiere pe care încă le folosesc (Liquid light, Cyanotype, pinhole…) și vor să descopere lumea misterioasă a ”camerei obscure”. Apoi urmează aceleași întrebări : ”Cum se face că un francez a venit să se stabilească aici în timp ce mulți români visează la occident? Nu vă plictisiți aici? Cum este iarna într-un sat… ?”. Am un caiet cu impresii în care vizitatorii scriu câteodată și am numeroase mesaje foarte emoționante.

11418335_10153291774026251_1088202746_n

Într-o ramă din cabană este un mesaj care mi-a atras atenţia de cum am intrat. Do more of what makes you happy (Fă mai mult din ce te face fericit). Ce te face pe tine fericit?

Eu sunt fericit când oamenii din jurul meu sunt fericiți și, mai personal, am nevoie să derulez proiecte: proiecte de creație artistică, proiect de expoziție, idei de reportaje…Am nevoie să mă proiectez în viitor prin proiecte artistice.

11301532_10153291774046251_1664069695_n

Mulţi sunt de părere că e greu să facem lucrurile care ne fac fericiţi pentru că obligaţiile nu ne permit. Ce le spui acestora?

Nu am pretenția de a fi un model sau de a putea da sfaturi. Cum am mai spus, viața este uneori făcută din hazard, dar eu cred că ideea este de a îndrăzni când avem posibilitatea. Viața este prea scurtă pentru a nu încerca!

Care este cel mai mare regret al tău?

Cu toții avem regrete. Am făcut handbal când eram student, dar nu am devenit campion mondial, am studiat un pic de muzică, dar nu am cântat decât în baruri…În sfârșit, cred că am reușit prin căsuța cu fotografii să concretizez un vis și cred că nu este atât de rău.

Un mesaj pentru oamenii de lângă noi.

Vă invit când puteți la Moeciu de Sus pentru a povesti mai multe. Vom bea o cafea, un ceai sau o bere în funcție de vreme și poftă, pentru a profita încă o dată de cele mai frumoase lucruri ale vieții.

538477_490049201011158_2014385092_n

Version en Français

C’était comment avant d’installer en Roumanie ? Et maintenant ?

En France, après des études de géographie, je suis devenu, un peu par hasard, animateur socioculturel et directeur d’une maison des jeunes et de la culture. C’était un métier passionnant. J’ai fait de très belles rencontres et réalisé avec les habitants de ma ville des projets très intéressants mais après dix ans dans la même ville et dans la même association j’avais l’impression d’avoir fait le tour et de m’installer dans une routine. j’ai eu l’opportunité de venir en Roumanie pour des raisons familiales et j’ai choisi de tenter l’aventure. Ca fait aujourd’hui 7 ans que je suis installé dans mon petit village de montagne et, pour l’instant je m’y sens bien.

J’aime la Roumanie car c’est un pays totalement imprévisible. Je ne sais jamais ce que sera le lendemain. Nous allons de surprises en surprises (bonnes ou mauvaises). C’est a la fois très stimulant mais souvent aussi fatiguant voir décourageant.

Pourquoi Roumanie et pas un autre pays ?

La encore c’est un peu la hasard qui m’a emmené en Roumanie. Dans la vie nous allons de hasard en hasard. Je me souviens que j’avais été très impressionné par les évènements de décembre 1989. J’avais 20 ans et je voyais en direct a la télévision un pays se renverser brusquement alors que nous étions en train de préparer les fêtes de Noël. 10 ans plus tard je suis venu avec un groupe de jeunes dans le cadre de mon travail et voilà comment aujourd’hui je suis devenu le Français de Moeciu de Sus.

Raconte-nous l’histoire d’une de tes photos. Seulement une !

C’est très difficile de choisir une seule image car derrière chaque photographie il y a une histoire c’est d’ailleurs pour cela que je fais de la photographie. J’aime raconter des histoires avec mes images. La photographie est, pour moi, synonyme de rencontres. Le fait même de faire l’image est souvent plus important que le résultat c’est pour ça que mes photographies préférées ne sont pas nécessairement les plus réussies techniquement ou les plus spectaculaires. S’il fallait en choisir une ça serait peut-être celle d’un jeune bassiste qui jouait du blues a Clarcksdale, petite ville du Mississippi. Cette photo je l’ai utilisé pour l’affiche de ma première exposition quand j’étais encore étudiant et ce fut une très belle rencontre !

Ici, tu as découvert le melon, une rareté en France.

Quelles autres choses as-tu découvert en Roumanie ?

Je découvre de nouvelles choses chaque jour. Par exemple, j’aime la façon dont vous préservez vos traditions même si le pays est fait de nombreux contrastes voir de contradictions. D’un coté vous redécouvrez la blouse roumaine, vous dansez la Hora et vous fêtez Sanziene et d’un autre coté de nombreuses constructions qui mériteraient une restauration respectueuse des traditions sont totalement défigurées par des toitures métalliques ou des matériaux d’isolation.

Quelles sont les implications quand on décide de laisser tout derrière ? C’est une question de courage ? Egoïsme ? Inconscience ?

Courage, égoisme, inconscience… Je crois qu’il y a peu de tout ça. Comme je le disais je suis venu pour des raisons familiales. J’ai toujours dit que je ne voulais pas vivre avec le regret de ne pas avoir essayé. Maintenant si un jour je repars, si je décide de reprendre le chemin de mon pays natal je n’aurais pas de regret.

Qu’est-ce qu’aimes tu faire quand tu ne prends pas de photos?

C’est une bonne question car j’ai parfois le sentiment que toute ma vie tourne autour de la photographie. J’aime les petites choses de la vie. Boire un café en terrasse en regardant le monde défiler devant moi, passer une soirée a refaire le monde avec les amis (mais ça c’était plutôt en France), boire un verre de bière après une belle ballade en montagne. J’aime créer. Je n’ai pas de talent de musicien, je ne sais pas peindre, j’écris de moins en moins alors j’essaye de m’exprimer a travers la photographie et notamment grâce aux techniques alternatives et techniques anciennes.

Raconte-nous une journée de Laurent.

Comme je le disais auparavant, il n’y a pas un jour qui ressemble a l’autre. En fonction des saisons, des projets, des rencontres… les journées se suivent mais ne se ressemblent pas.

Qu’est ce que c’est La Cabane aux Images? Raconte-nous son histoire.

La cabane aux images est avant tout une idée que j’avais en tête bien avant de venir m’installer ici. Quand j’ai vu pour la première fois cette cabane qui était l’ancien atelier de menuiserie du grand-père de ma femme je savais que je voulais la garder dans son état original. Quand je me suis installé en Roumanie j’avais deux projets. Rénover la maison familiale et essayer de donner vie a cette cabane aux images. La cabane aux images a été inaugurée le 16 juillet 2011 en présence d’amis de France et de Roumanie. C’était une idée un peu folle, ouvrir un lieu d’exposition dans un village perdu au pied des Carpates. Je ne savais pas si ça intéresserait les habitants, les touristes… mais après 4 ans je suis heureux car j’ai réussi a donner vie a un rêve et cette cabane m’a permis de faire plein de belles rencontres.

Depuis ton arrivée ici, tu as connu beaucoup de gens. 

Il y a une rencontre particulièrement spéciale ?   

Oui j’ai fait beaucoup de belles rencontres. Des Bucarestois qui restaient une heure dans la cabane pour découvrir chaque recoins, des touristes étrangers qui visitaient le pays grâce aux images, des voisins qui sont venu acheter des images pour décorer leur maison… L’une des plus belle visite que j’ai eu c’est Nicu, un voisin, qui est entré il y a deux ans discrètement, timidement dans la cabane est qui après quelques minutes m’a raconté les nombreux souvenirs liés a ce lieu quand il venait, enfant, bricoler avec le grand-père de ma femme. Finalement il m’a remercié d’avoir donner une nouvelle vie a cette cabane.

Qu’est-ce que disent les gens quand ils découvrent la cabane et franchissent le seuil ?

Beaucoup sont surpris de découvrir un lieu comme ça en pleine campagne. Ensuite certains sont intéressés par les techniques anciennes de photographie que j’utilise encore (Liquid light, Cyanotype, pinhole…) et veulent découvrir le monde mystérieux de la « camera obscura ». Après viennent toujours les mêmes questions : « Comment un français a t’il pu venir s’installer ici alors que beaucoup de roumains rêvent d’occident ? Vous ne vous ennuyez pas ici ? C’est comment l’hiver dans le village… ? » J’ai un « caiet de impresii » ou les visiteurs écrivent parfois quelques mots et j’ai de nombreux messages très touchants.

J’ai vu dans la cabane un message encadre : Do more of what makes you happy.

 Qu’est-ce qui te rend heureux ?

Moi je suis heureux quand les gens autour de moi sont heureux et plus personnellement j’ai besoin d’avoir des projets : projets de création artistique, projet d’exposition, idées de reportages… J’ai besoin de me projeter dans l’avenir a travers des projets artistiques.

C’est difficile de faire les choses que nous rendent heureux à cause des obligations. 

Qu’en penses-tu? 

Je n’ai pas la prétention d’être un modèle ou de pouvoir donner des conseils. Je l’ai déjà dit la vie est souvent fait de hasard mais je crois que l’idée c’est d’oser quand on a la possibilité. La vie est trop courte pour ne pas essayer !

Le plus grand regret.

Les regrets nous en avons tous. J’ai fait du handball quand j’étais étudiant mais je ne suis jamais devenu champion du Monde, j’ai fait un peu de musique mais je n’ai joué que dans les bars… Finalement je crois que j’ai réussi a travers la cabane aux images a concrétiser un rêve et ce n’est déjà pas si mal.

Un message pour les gens autour de nous.

Je vous invite quand vous voulez a Moeciu de Sus pour discuter plus longuement. On boira un café, un thé ou une bière en fonction de la météo et de nos envies pour profiter une fois de plus des belles choses de la vie.

http://cabaneauximages.blogspot.com

One thought on “Un francez la Moeciu: Viaţa e prea scurtă pentru a nu încerca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *