Raluca și Cosmin, 6 luni în jurul lumii – Partea I

Regina Marii Britanii nu are nevoie de pașaport. De ce? Pentru că pașaportul este eliberat în numele Majestății Sale. Ar fi redundant, nu?

Încă nu am invitat-o pe Regină la interviu, în schimb la finalul anului trecut, ne-am întâlnit cu 2 din cei 9,27 milioane pasageri care s-au înregistrat în 2015 pe Aeroportul Internațional Henri Coandă  (Otopeni). Povestea pe care o publicăm azi a început cu sfârșitul. Trebuie să fim de acord că cele mai frumoase povești se spun la un timp după ce se vor fi sfârșit. Iar poveștile devin mai frumoase pe măsură ce ajung valuri-valuri către oameni, cât mai mulți oameni.

În timp ce azi apar peste 200 000 de titluri (cărți) și peste 3 milioane de articole se postează pe bloguri, aici la noi apare interviul despre cum arată o călătorie de 6 luni în jurul lumii. Protagoniștii: Raluca și Cosmin, un cuplu vesel, frumos și pasionat de mâncare, sport, călatorii, muzică și fotografie.

24613961866_54d4db1e62_z

Raluca și Cosmin Pasnicu | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Începem și noi cu prima parte a interviului despre cum te organizezi pentru o călătorie lungă, despre riscuri, despre cum se fac bagajele, despre Myanmar și Laos, despre motivație, petreceri și ce înseamnă acasă.

Savurați interviul însoțit de o cafea sau un ceai bun și transmiteți-l cadou mai departe tuturor oamenilor de lângă noi în căutare de noi aventuri. Fiecare călătorie începe cu un pas, primul pas poate fi acest interviu.

Untitled

6 luni în jurul lumii – harta

Începem cu un înțelept. Stendhal spunea că orice făptură inteligentă, azvârlită pe pământul acesta, pornește în fiecare dimineață să vâneze fericirea. În cele șase luni de călătorie, a fost o zi mai specială în care nu ați ”vânat” fericirea, ci ați fost ”vânați” de fericire?

Este greu de spus ce este fericirea aceea pe care o vânez …. Este greu să îmi dau seama de forma în care fericirea mă vânează. Îmi place, însă, să cred despre mine că știu să gasesc fericirea chiar și în cele mai “mărunte” lucruri; vă spun sincer că nu este ușor și se întâmplă să mă trag de mânecă pentru a mă bucura de prezent, de clipa pe care o trăiesc.

Această călătorie, deși era în sine un motiv suficient pentru a fi fericită, s-a lăsat mai greu cucerită. Simțeam că nu am dreptul la atâta fericire și am căutat motive să justific acea călătorie, să îi dau însemnătate mai multă, mai mare, pentru mai mulți oameni decât doar pentru noi doi. „Adică cum vine asta: să facem ce vrem cu viața noastră? Cum să plecăm într-o călătorie de 6 luni și să nu ne cumpărăm un apartament? Cât tupeu pe noi.”

Mi-am dat seama, în timp și la timp, din fericire, că am dreptul și că pot să mă bucur de acea decizie. Totodată am aflat că este chiar atât de simplu: este suficient chiar și dacă această călătorie nu are scopuri nobile pentru alții. De îndată ce am acceptat asta, m-am simțit mai ușurată și mi-am permis să fiu luată de val.

apus;

Noua Caledonie | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Planificarea călătoriei am făcut-o din mers și am făcut ce am simțit la acel moment. Cumva noi ‘vânam’ destinații, experiențe și, câteodată, mă lăsam angrenată în disconfortul legat de tot ce înseamnă căutări, rezervări, informații mai mult sau mai puțin eronate, și uitam de frumusețea momentului pe care îl trăiam.

Și când nu reușeam să ies conștient din starea asta, se întampla ceva din exterior, care îmi atrăgea atenția și mă trezea. Cred că atunci erau momentele în care fericirea, acolo fiind, prezentă fiind, îmi amintea de ea și nu mă lăsa să uit de ea.

Papua Noua Guinee2

Papua Noua Guinee | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Orice călătorie implică un risc. Ați conștientizat riscurile? Le-ați făcut ”pierdute” undeva? Au revenit sub formă de teamă într-un anume moment pe parcursul celor 6 luni?

Oh daaaaaa! Dar voi aveți habar câte se pot întampla în 6 luni de zile, pe drumuri doar cu un rucsac în spate? Păi să vă spun eu: se întâmplă ce lași tu să ți se întample. Într-adevar sunt și evenimente imprevizibile, însă cu puțin bun simț pe care trebuie să îl exersezi oriunde, nu doar în călătorie, vei avea o călătorie frumoasă și reușită.

africa de sud 4

Namibia | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Nu știu câte erau riscuri reale și câte închipuite, din toate cele pe care mi le imaginam la începutul călătoriei.  Dacă e să fim sinceri cu noi, riscuri există în orice zi, în orice moment, oriunde am fi. Că suntem în călătorie sau ne trăim viața din oraș, la locul de muncă și rutina zilnică. Și totuși, adesea nu ne gândim la riscurile de zi de zi, le dăm pierdute. Însă, când planifici o excursie undeva, primul lucru la care te gândești este: ce riscuri sunt? Ce poate să meargă rău? De ce mă pot îmbolnăvi? Ce pot pierde? etc.

africa de sud 5

Sursa foto: Cosmin Pasnicu

În ceea ce privește călătoria noastră, nu știu câte riscuri reale au fost și câte dintre riscuri erau de fapt doar temeri, care se manifestau pentru că le permiteam să se manifeste. Am pornit de la ideea de a indentifica riscurile, de a le adresa, în măsura în care se poate și am încercat apoi să uit de temerile mele. De fapt, nu era o atât o uitare cât o alegere conștientă de a le lăsa deoparte și de a mă concentra pe prezent. Și această călătorie mi-a demonstrat că se poate să ai călătorii fără evenimente negative. Însă este o pură chestiune de perspectivă și cum alegi să lași să te afecteze anumite evenimente.

Namibia

Namibia | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Să nu înțelegeți că totul a mers ca pe roate; însă am învățat să nu îmi asum vina pentru evenimente pe care chiar nu le pot controla. Și acolo unde aș fi putut evita, dar nu am făcut asta, ne-am adaptat situației, ne-am asumat pierderea de bani pentru o replanificare, și am învățat ca pe viitor să evităm astfel de situații. Oricât de experimentat ai fi în călătorii, întotdeauna se întâmplă să mai uiți anumite lucruri.

Tanzania

Tanzania | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

În afară de pașaport, bani, haine și aparat foto, ce este nelipsit din bagajul vostru, în general?

Copii după pașapoarte – nu costă, nu ocupă spațiu și se pot dovedi a fi extrem de utile. Noi le utilizăm când putem lăsa în siguranță pașapoartele undeva, și folosim copiile de pașapoarte pentru a ne identifica, la nevoie. Am fost cât pe ce să pierdem un pașaport în Africa de Sud, la începutul călătoriei noastre și doar idea de a ne face un alt pașaport a fost greu de imaginat… dar să mai și faci asta cu adevărat. Am fost super norocoși să găsim pașaportul și de-atunci, regula de aur: nu mai folosim pașapoartele decât la granițe.

Ghid de călătorie – este încă important să ai un ghid la tine. Oricât de smart ar fi telefoanele de azi, se poate să rămâi fără baterie fix când cauți o stradă, sau nu ai internet și harta/aplicația pe care o folosești are nevoie de internet ca să funcționeze. Ghidul este încă important pe lista  noastră, cu toate că prin stilul nostru de a călători nu vrem să mergem în toate locurile „de vizitat”, ba mai mult chiar le evităm.

Ghid conversațional – atunci când ghidul de călătorie nu este suficient și șansele să te înțelegi în engleză/franceză sunt minime, recomandăm ghidul conversațional. Cu puțin efort vei obține multă apreciere și deschidere din partea localnicilor. Și cine știe, dacă ajungi în situații critice, atunci chiar este important să poți răspunde.

Telefon – de RO și o cartelă prepay din țara în care ajungi. Pentru Europa, roamingul este acum mai accesibil, astfel că nu mai este necesar să îți iei cartelă. Însă pentru toate celelalte zone, dacă ai de dat telefoane planificat și trebuie să fii ușor de găsit, recomand o cartelă și un telefon în care să poți pune cartela. Va fi de foarte mare ajutor.

africa de sud

Africa de Sud | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Medicamente și trusă de prim ajutor – câteva medicamente doar, cu o arie mare de utilizare, care pot fi folosite în caz de prim ajutor, până ajungi la o clinică și te vede un medic.

O fustă – iubesc fustele și ăsta este stilul meu; orice fel de călătorie aș avea, fusta e nelipsită.

Sfoară, bandă adeziva super/ultra rezistentă și un briceag „bun la toate” (ex. Victorinox) – întotdeauna e ceva de legat, reparat, fixat.

Tanzania 9

Tanzania | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Un loc care s-a întâmplat să fie total diferit față de așteptările pe care vi le creaserăți

Myanmar – a fost pe lista noastră de destinații de cîțiva ani buni, însă nu am ajuns decât acum, în această excursie. Un scurt rezumat al istoriei Myanmar-ului puteți găsi pe blog.

19309741953_18db18fb76_z

Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Pe scurt, însă pot să vă spun că Myanmar a fost o țară închisă lumii până recent, în 2011, când țara s-a „deschis” oficial pentru turiști. S-a întâmplat ca în anul 2012 să fim în „apropiere” de Myanmar, într-o altă călătorie de 1 lună și eram atât de aproape, dar nu am ajuns atunci să o vizităm. Ne imaginam că poți face hop țop, ”ah! sunt prin preajmă, hai să aruncăm un ochi”. Nici nu am încercat, însă, se pare că deși era deschisă, era destul de greu să obții viza și să te conformezi regulilor pentru străini.

19742717778_3cf0a12c82_z

Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Oricum ne-am zis noi, 2015 este la doar 4 ani distanță de la deschiderea țării, e încă suficient de aproape pentru a vedea cum arată o țară „înghețată” în timp.

Shwedagon Pagoda

Shwedagon Pagoda | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Am primit viza surprinzător de ușor, e drept că trebuie să soliciți viza online și să primești scrisoare de pre-aprobare, dar chiar s-au mișcat surprinzător de repede și a doua zi dimineață aveam deja pre-aprobarea.

Ne-am urcat în avion cu acea curiozitate specifică unui copil care așteaptă să deschidă o cutie de ceva timp și se tot întreabă oare ce va găsi înauntru? Ne-am făcut scenarii despre cum o fi, am văzut filme, ne-am speriat pe baza a ce am văzut în filme, ne-am gândit că poate ar trebui să informăm ambasada României de faptul că ajungem în Myanmar. Nu de alta, dar dacă ni se întamplă ceva și trebuie să fim salvați? Era foarte multă curiozitate amestecată cu o imaginație bogată, cel puțin la mine. Pe undeva ne așteptam să găsim o țară cu 20 de ani în urmă, oarecum similară României în comunism și imediat după revoluție, în anii 90.

19930760875_d3c2e6d1ba_b

Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Am aterizat în Yangon și încă din aeroport ne-am dat seama că aveam să fim foarte surprinși de Myanmar. Aeroportul arată super bine! Am reușit să ne luăm cartela SIM pentru telefon și tabletă chiar din aeroport, de la niște buticuri ale companiei de telefonie mobilă. A durat rezonabil de puțin timp și ne-am descurcat în limba engleză. Nu știu dacă pe aeroportul din Otopeni găsești chioșcuri la sosiri pentru operatorii de telefonie din RO….

Pentru taxi, exista un serviciu bine organizat cu comandă la un ghișeu și însoțit apoi până la taxi. Am comunicat cu toți în limba engleză. E drept că erau și alții care săreau pe tine „Taxi, taxi, domnu’….”, dar aveai și varianta asta civilizată.

Eram super plăcut impresionați.

Ne urcăm în taxi și pornim spre hostel – pe drum, aprox. 50 minute – am traversat o bună parte din oraș și arată super bine. E drept că era seară, iar luminile dau farmec aproape oricărui oraș, dar părea un oraș bine dezvoltat cu cluburi, cafenele, clădiri înalte, mașini, mașini multe, mult mai multe decât ne imaginam că vom găsi în Myanmar.

Yangoon trafic

Trafic în Yangoon  | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Am ajuns la hostel și am ieșit să mâncăm ceva. Și pentru că Myanmar e totuși în Asia, am zis să încercăm mâncarea în stradă. Așadar am încercat noi prima cină în Myanmar, la o masă și doua scăunele de plastic, pe trotuarul unei străzi mari din Yangon. Ocazia perfectă să luăm pulsul orașului. Ne simțeam ca într-un orice alt oraș din Asia. Nu aveam sentimentul că am fi într-un oraș/țară ramasă în urmă. Erau multe mașini, mașini și noi;  erau și mulți, foarte mulți oameni în Yangon. Alături de noi, la alte mese, localnici cu telefoane și simple și smart, depinde de la om la om. Altceva! Cu totul altceva decât ne așteptasem.

Pranz in Yangoon

Pranz-în-Yangoon | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Am petrecut aprox. 3 săptămâni în Myanmar și a fost frumos, a fost special, a meritat. Dar tot nu putem să ne întrebăm: cum ar fi fost dacă am fi venit aici în 2012 sau chiar la deschidere, în 2011.

La Shwedagon Pagoda - rugaciuni

La-Shwedagon-Pagoda-rugaciuni | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Călătoriile nu sunt doar spre Paradis. Ați trăit și experiențe negative în timpul unei călătorii?

Călătoriile sunt despre viață, despre situații, despre tine. Despre paradis citești, vezi poze, visezi, dar rareori îl și vezi. Noi am avut bucuria să vedem un loc atât de frumos, încât l-am simțit ca aproape de cum trebuie să fie în Paradis. Acel loc se numește Ouvea, din Noua Caledonie. Și zic eu, în căutarea acelui loc, merită să pornești, pentru că deși nu vor fi toate la fel de paradisiace, cu siguranță vor fi multe locuri faine pe care altfel nu le-ai fi văzut.

24531704132_1c04b06647_z

Copilasi din insula la clubul copiilor din insula

24531774302_0a97645592_z

24011995384_fc363cfc24_z

Ouvea, Noua Caledonie | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Într-adevăr, nu este totul o lună de miere, cel puțin nu pentru noi. Nu știu cum o fi să mergi în pachete „All inclusive”. Însă stilul nostru, cu rucsacul în spate, necesită efort pentru planificare. Acest efort te expune unor experiențe care se pot transforma uneori în experiențe negative. Depinde de tine cum le gestionezi.

Tanzania 8

Tanzania | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Deși sunt mai multe experiențe (nu le numesc „negative”), mă voi opri asupra uneia care mi-a lasat un gust amar, de dezamăgire din care am ieșit destul de șifonată și care ne-a pus într-o situație nouă între mine și Cosmin, până atunci.

Eram într-un traseu de hiking prin munții din Laos, cu plecare din Nong Khiaw și ne-am planificat 5 nopți și 6 zile de petrecut prin satele din zonă. Am primit informații despre sate, ghid și gazde de la o agenție de turism care organiza trasee prin munți și am pornit la drum. Motivul pentru care nu am luat ceva gata stabilit de la agenție, pe lângă prețul foarte mare, a fost reprezentat de faptul că nu se găseau alți clienți care să poată aloca o perioadă atât de mare unui traseu pe munte.

Cu o hartă desenată de mână, un loc de întâlnire stabilit și numele primului sat de unde urma să îl luăm pe ghidul nostru, am pornit la drum.

24013968993_a9dd859c44_z

L-am întâlnit pe ghidul nostru, Bunlet, și am început traseul. Ghidul nostru, un adevărat personaj nu alta, era ca rupt din povești. Un om frumos, vesel, pe chipul căruia vedeai câtă bucurie are în suflet și cât de mult vrea să o împărtășească cu noi. Vorbeam cu el în limba engleză, sau încercăm să vorbim limba engleză cu el. Până la sfârșitul traseului de 6 zile, am ajuns să învățăm noi de la el, limba Bunlet english, atât de comic era. El învățase engleza de la noi, de la turiști, ce a prins din zbor…. și mai avea un fel de ghid conversațional, pe care probabil l-a lăsat careva turist pe la el. Rezultatul: o engleză cu minimum de cuvinte folosite pentru a transmite un mesaj, a descrie un obiect, un loc, un peisaj, o acțiune… etc.

De ex. „Răsăritul de soare”, în Bunlet english este „Sun hello”, „Apusul de soare” este „Sun by by”.

Eh, și cum ne-am plăcut din prima, am decis să petrecem primele 2 nopți la el, în satul lui, în cele câteva căsuțe pe care le-a construit pentru turiști. Am fost inspirați să facem această alegere. Chiar ne-am simțit tare bine în satul lui. Ne-au invitat să luăm parte la o ceremonie foarte specială în Laos, ceremonia Baci. Această invitație a însemnat foarte mult pentru noi și am participat cu mare drag.

La plecare, mini ceremonie Baci

Mini-ceremonie Baci, Laos | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

În aceste câteva zile, am discutat despre traseul pentru următoarele zile și am decis să urcăm puțin mai mult pentru a ajunge într-un alt sat, despre care auzisem că este și mai izolat și, speram noi să fie și mai autentic. Astfel că, a doua zi de dimineață ne-am pus pe drumuri, știind că ne așteaptă un drum lung de aprox. 8 ore prin căldura și junglă.

Macro pe furnica inainte sa fie mancata de Cosmin

Furnici înainte de a fi mâncate de Cosmin | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Timpul a trecut repede, chiar dacă drumul a fost foarte greu. Bunlet însa a fost un ghid minunat și de data aceasta: mergea în fața noastră cu maceta lui și tăia tot ce ne stătea în cale: crengi, iarbă, verzi și uscate orice pentru a elibera poteca. Ne-a învățat despre plantele otrăvitoare, despre copaci cu scoarța care mirosea fix ca scorțișoara, despre trunchiul de bananier și câte și mai câte.

Dupa un pranz copios, un somn sanatos

Și uite așa am ajuns, spre seară, la noua noastră gazdă unde urma să petrecem următoarele câteva zile. Aveam să cunoaștem un alt sat, altă comunitate, membrii ai unui alt trib, despre care citisem și auzisem atâtea. Știam că în acel sat au mai fost și alți turiști, însă fiind atât de greu accesibil, au ajuns mai puțini turiști decât în satul lui Bunlet. Deși ne-am simțit minunat în primul sat, cel al lui Bunlet, ne așteptam cumva ca în acest sat să fie și mai și, pentru că era atât de izolat.

La munca in campul de orez

La muncă pe câmpul de orez, Laos | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

A fost o experiență diferită, într-adevar,  iar cele câteva zile petrecute aici ne-au ajutat să ne integrăm oarecum și în casa/familia la care stăteam și în lumea satului. Am fost cu ei la câmp, i-am ajutat să curețe câmpul de orez pentru a-l pregăti pentru o nouă cultură, ne-am uitat împreună la pozele de la nunta noastră. Mâncam împreună, dormeam în aceeași casă, ne spălam la același râu din sat…. voiam să facem tot ce fac ei, fix cum fac ei, pentru a vedea ce înseamnă traiul lor, pe acele meleaguri. Comunicarea a fost puțin mai dificilă și decurgea astfel: noi vorbeam cu Bunlet în engleză, el vorbea cu capul familiei la care stăteam în limba Lao, și apoi familia folosea limba tribului. All in one, însă, mi s-a părut că am reușit să comunicăm.

Copiii gazdei - la cina

Copiii gazdei, Laos | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

În ziua plecării, înainte de a ne porni pe drumul de întoarcere, am numărat banii pe care urma să îi dăm gazdei și, doar noi, fără să îl avem pe Bunlet de față, i-am dat banii gazdei. El i-a primit, i-am numărat împreună încă o dată, nu a zis nimic și a plecat. Nouă, ni s-a părut mulțumit, încântat de suma primită.

Suma pe care i-am dat-o, era conform înțelegerii pe care am avut-o cu Bunlet și totodată în acord cu ce ne sfătuisem cu cei de la agenție. Ei ne-au recomandat să plătim individual cazarea și mâncarea, dându-ne niște praguri sub care nu ar trebui să coborâm. Sumele erau de bun simț, chiar dacă, în afara contextului în care eram, încercând să vezi ce poți cumpăra de acei bani în Laos, ai fi putut zice că nu primești valoare pentru câți bani dai. Dar în acel context, tot ce conta pentru noi era să ne asigurăm că banii pe care îi dăm ajung direct la familia care ne ajuta și că astfel putem contribui la binele comunității, fără să plătim comisioane aiurea agențiilor.

Asadar, cu calculele făcute și datoria plătită, convinși fiind că am achitat tot ce era de achitat, dăm să pornim la drum când, Bunlet, în engleza lui simplificată, ne zice că trebuie să plătim gazdei. Noi, i-am explicat că de fapt am plătit, în lipsa lui. Cu gazda de față însă, Bunlet încerca să ne scrie ceva pe caiet cum că avem de plătit atât pentru orez, atât pentru pui, atât pentru legume și încă atâta pentru cazare. Dar cum era greu cu scrisul și comunicatul, am încercat să îi explicăm că am plătit cât am agreat în urmă cu câteva zile și că am plătit tot.

Bunlet însă, la insistențele gazdei, încercă să spună că mai trebuie să îi dăm gazdei bani, înca 200 Kip. Și de-aici începe o întreagă discuție, fix când eram pe picior de plecare. Noi nu înțelegeam de ce mai trebuia să dăm bani când deja i-am plătit pentru tot. Bunlet, săracul, nu știa să ne spună care era problema. Și astfel aveam nevoie de un intermediator: am sunat la agenție să le explicăm situația. Firul pe care intrasem era cum că, dând banii gazdei, fără martori, gazda susține acum că i-am plătit mai puțin cu 200 și că de fapt ne acuza că nu vrem să îi plătim suma întreagă. Cosmin era convins că a plătit suma întreagă, dar eu deja începeam să am îndoieli. Siguranța cu care omul acela își cerea și restul banilor m-a făcut să mă îndoiesc de momentul în care eu, cu Cosmin de față, am numărat banii înainte să îi dăm gazdei. Tipul de la agenție nu putea să ne ajute prea mult pentru că nu vorbea limba satului și încerca să se înțeleagă cu gazda noastră, în limba Lao.

Era un fel de punct mort din care trebuia să ieșim: timpul trecea, ne aștepta o zi lungă cu drumuri lungi de parcurs până în „oraș” și părea că nu există sorți de izbândă. Ne simțeam că suntem luați de fraieri, simțeam că omul acela ascunde intenționat banii pe care i-am dat anterior și că ne face acum hoți.

Cosmin nu vroia să accepte ideea de a fi considerat hoț, nu vroia să cedeze, însă în același timp și gazda își cerea banii. Era foarte tensionată atmosfera. Eu am încercat să cad la învoială cu ei și să le propun să le dăm bani în plus însă nu atât cât cereau ei: cumva să ne întâlnim la mijloc. Cosmin însă a spus că nici vorba să accepte așa ceva; acel compromis ar fi însemnat că acceptă posibilitatea să nu îi fi dat toți banii de la bun început. Astfel că ori nu mai dăm niciun ban în plus, ori îi dăm cât cere și ne încheiem povestea.

Până la urmă așa am și făcut, i-am dat toți banii pe care i-a cerut și am plecat. Am plecat de acolo destul de bulversați și răvășiți, cu multe lecții învățate pentru viitor. Însă gustul a fost unul destul de amar.

Casuta de lucru a familiei in campul de orez

Căsuța de lucru a familiei în câmpul de orez, Laos | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Ca să aflăm, puțin mai încolo, de la tipul de la agenție, cum au stat lucrurile de fapt: noi am dat într-adevăr banii, conform recomandărilor lor, însă gazda noastră a considerat că nu sunt suficienți și ne-a cerut în plus. Se pare că au mai avut surprize din astea cu acea gazdă și, deși au stabilit că nu se va mai repeta, iată că familia gazdă a uitat de înțelegerea făcută. Dacă am fi fost suficient de aproape de sat, am fi putut merge să ne luăm banii înapoi. Însă deja eram destul de departe… și apoi chiar și gândul de a da ochii cu acei oameni, pentru a ne recupera banii, ne spunea că nu merită efortul.

Am rămas cu un gust amar, foarte amar…. dezamagită. Am încercat să mă pun în pielea lor, să încerc să justific cerința suplimentară de bani…. însă nu am reușit. Suma pe care deja le-am dat-o era semnificativă și cu mâna pe inimă, vă pot spune că, dacă e să calculezi costul mâncării și cazării, totalul era mult sub acea valoare. Însă nu la asta se rezumă o experiență de genul ăsta. Tocmai de aceea nici nu am avut obiecții. Am acceptat cu bucurie șansa de a putea sta în casele oamenilor prin satele din munții din Laos. Însă această experiență mi-a demonstrat că banul te transformă oriunde ai fi, în creierii munților sau pe coclauri. Și când ai șansa de a primi bani, tu ceri mai mult și mai mult. Încerc să nu îi judec, să mă reîntorc la ideea cu care am pornit: banii ajung la familie și copii, așadar vor servi scopului de ajutor în comunitate. Dar ei acum au riscat șansa obținerii de venituri în viitor. Ghidul cu care am fost și agenția de la care am primit recomandarea, deja, și-au găsit o altă familie la care să meargă cu turiștii în viitor. Această familie, la care am fost noi, va avea de suferit de pe urma acestei experiențe care putea să se termine frumos.

La sosirea in al doilea sat - apus de soare pe ulita

Apus de soare, sat, Laos | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Ce numiți voi ”acasa” voastră?

Oriunde avem ocazia să dormim mai mult de 2 nopți și ne facem noi patul.

Ce implică cele mai frumoase petreceri?

Prieteni, povești, multe povești, mâncare bună și foarte bună, ideal preparată de noi, cafea, vin și muzică.

De ce călătoriți?

Călătorim de dor! Dorul de a intra într-o anumită stare: starea de explorator și tot ce aduce cu ea explorarea. Timpul pe care ți-l acorzi să descoperi lucruri noi. Curiozitatea de a privi oamenii. Bucuria de a interacționa cu oamenii, de a le afla povestea și de a le împărtăși povestea ta. Bucuria de a fi prezent, de a fi ancorat cu simțurile trezite, atent la tot ce mișcă, tot ce stă, tot ce este.

Tanzania 6

Tanzania | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

Atenție călătoritul dă dependență. Dar e o dependență frumoasă!

Tanzania 5

Tanzania 4

Tanzania | Sursa foto: Cosmin Pasnicu

VA URMA

2 thoughts on “Raluca și Cosmin, 6 luni în jurul lumii – Partea I

  • 3 noiembrie 2016 at 9:33 am
    Permalink

    Frumos. Mi-a placut. Stiti care lucruri si intamplari trebuie scrise pentru a fi cunoscute. Va felicit, Ilie Frandas.

    Reply
  • 3 noiembrie 2016 at 9:36 am
    Permalink

    Frumos. Stiti ce lucruri trebuie sa fie scrise pentru a fi cunoscute. Si mai stiti ceva, ca „lumea asta-i cum o vezi/ceialalta, cum o crezi” Va felicit. Ilie Frandas

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *