Melinda: ”Ei cred în trucurile mele, iar eu cred în resursele lor nedescoperite.”

7aAlbastrul, călătoriile și meditația stimulează creativitatea. Pe lângă, adaug: oamenii frumoși. Oamenii frumoși, luminoși ca Melinda Endrefy, psiholog în cadrul Universității De La Laguna. Direct din Tenerife, via România, Ungaria, Grecia, Nigeria și Spania, povestea Melindei traversează aproximativ 5300 km. O călătorie de departe, dar care ne apropie de subiecte foarte actuale și delicate precum: psihologia educațională, creativitate, călătorii și peisaje speciale, dezvoltare personală și profesională, descoperire de sine prin intermediul celor din jurul nostru.

Psihologia educațională este un domeniu de interes relativ nou care studiază procesele de învățare, inclusiv procesele sociale, emoționale și cognitive care sunt implicate în învățare pe tot parcursul vieții.

Deși nouă, este o știință, o disciplină academică ale cărei metode de cercetare combină istoria, sociologia și etica. În Statele Unite ale Americii, 1 din 4 psihologi este angajat în mediul educațional. Ca trend, psihologia educațională a căpătat o dezvoltare prin creșterea locurilor de muncă, a interesului și interdisciplinarității. Interviul cu Melinda este o comoară pentru că ne deschide ușa către o perspectivă personalizată și intimă a parcursului unui astfel de psiholog, un psiholog foarte creativ și ambițios, cald și atent, cu o experiență de viață valoroasă nu prin durată, cât prin capacitatea filtrului receptiv și a puterii de înțelegere.

Avertisment: textul este plăcut de parcurs, este presărat cu exemple concrete și povestioare cu tâlc, pasajele descriptive te mută cu totul în Tenerife sau alte spații amintite, nu există artificii forțate, ci o expunere firească, cu mult bun-gust stilistic și căldură în conținut. Este genul de interviu la care vei dori să revii când te vei simți copleșit sau vulnerabil profesional. Și uman.

Începem!

Unde te afli?

unde-te-afli

Mă aflu lângă continentul african, pe o insulă care a început să se formeze pe fundul Oceanului Atlantic în urmă cu 20-50 de milioane de ani, şi la începutul unui nou proiect de psihologie. Minusculul Tenerife este înconjurat de-al doilea ocean ca mărime de pe Pământ şi, pe cât pare un punct greu de găsit pe o hartă, pe atât este de variat şi surprinzător. Această insulă cât un vârf de creion poate fi un mediu extrem de schimbător, unde, dacă la munte ninge, la aceeaşi oră există posibilitatea ca la nici 20 de km să plouă, iar pe o plajă din sud turiştii să stea la soare.

Trăiesc pe un continent în miniatură, cu nişte contraste de peisaj absolut spectaculoase. Iarna, palmierii se răcoresc în faţa muntelui nins, un munte al cărui vârf îngheţat poate fi învăluit şi de o furtună de nisip. Anul acesta am văzut pentru prima oară zăpadă abundentă acoperită de praful deşertului Sahara. Locuiesc pe un teritoriu dominat de Teide, un vulcan imens, nestins, care doarme profund de mult timp şi al cărui forţă, dacă s-ar trezi, ar putea nimici orice urmă de viaţă din apropiere, însă a hotărât să-şi continue somnul profund, iar eu studiile şi profesia.

vulcanul-teide

Vulcanul Teide nins și acoperit de praful deșertului Sahara

peisaj-de-februarie

      Peisaj de februarie               

 

De unde vii?

M-am născut în România şi am locuit în diverse ţări: Ungaria, Grecia, Nigeria şi Spania. Încă din prima zi de viaţă am trăit într-o lume multiculturală şi bilingvă. Fiind de etnie maghiară, am avut ocazia să asimilez ambele culturi şi să profit din plin, de exemplu, să sărbătoresc de două ori Paştele. Profit şi în continuare şi i-am adoptat şi pe cei Trei Magi. Mă consider o persoană împlinită: în timp ce iepuraşul devine senil şi mă vizitează de două ori, Moş Crăciun şi cei Trei Magi se bat pe cadouri.

Cât despre lumea bilingvă, ciorba şi „gulyás”-ul s-au împăcat de minune la orice masă! Cea mai grea decizie, adevărata criză de identitate culturală, apare când trebuie să aleg între kürtős kalács şi papanaşii cu gem şi smântână, aşa că am decis să încerc şi alte culturi şi să zbor peste mări şi ţări, până am ajuns în Tenerife, cu o bursă de studii, în urmă cu aproape 9 ani. De atunci, de aici pornesc spre orice altă călătorie. Chiar dacă ajung în România pentru un proiect de scurtă sau lungă durată, revin în Tenerife şi cred că aşa se va întâmpla pentru mult timp de acum încolo. Atunci când călătoresc între insulele canare, le spun tuturor localnicilor de pe insulele vecine că „am sosit din Tenerife”; nimic mai adevărat! Ideile, proiectele, energia, entuziasmul, atitudinea şi echilibrul din Tenerife. Pur şi simplu, ador insula!

insulele-canare

Insulele canare

 insula-la-palma

Insula La Palma văzută din Grachico (Tenerife)

                       tenerife-din-spatiu

                Insula Tenerife văzută din spaţiu (sursa: internet)

                        

insula-la-graciosa

Insula La Graciosa văzută de pe insula Lanzarote (sursa: internet)

insula-la-gomera

Insula La Gomera văzută din Tenerife

 

Cu ce te ocupi?

3-cu-ce-te-ocupiSunt psiholog şi am ales să mă specializez în cele două ramuri mari ale profesiei, psihologie educaţională şi cea sanitar-medicală. Îmi place să conduc întreg procesul de formare, de la crearea până la evaluarea finală a cursurilor pe care le organizez. În ultimii 3-4 ani, am creat „de la cap la coadă” peste 1000 de ore de formări şi workshopuri, aşa că mă împart între intervenţiile psihologice şi realizarea cursurilor. Mi s-a povestit că jucătorii de şah cu adevărat pasionaţi visează mutări şi planuri de joc. Eu visez şi creez în orice oră a zilei, cu aceeaşi pasiune, cursuri şi intervenţii specifice.  Anul acesta, în cea mai mare parte a timpului, lucrez într-un cabinet de psihologie, unde îi învăţ pe copii cum să înveţe. Pe lângă sprijinul psihopedagogic, elaborez programe de dezvoltare prin art terapie si ofer intervenţie psihologică.

3a-cu-ce-te-ocupi„Tu ştii trucuri, aşa că arată-mi un nou truc să învăţ şi asta!” a spus o fetiţă de 11 ani. Practic cu asta mă ocup! Fişa mea de post, din punctul lor de vedere, ar fi „trucuri”, o „magie educaţională”, fără să le amintesc, de exemplu, un diagnostic de dislexie sau hiperactivitate.

Aş vrea să îi feresc pe cei mici de stigmatizarea unui diagnostic şi să înveţe folosindu-şi talentul şi propriile metode de învingere a  obstacolelor pentru că nu există „nu ştiu” ci doar „nu am aflat încă”. Restul este o poveste de care eu sunt responsabilă. Ei cred în trucurile mele, iar eu cred în resursele lor nedescoperite.

Am auzit fel şi fel de opinii, cum că dislexia este o invenţie modernă, hiperactivitatea o legendă… Problemele de învăţare sunt absolut reale, iar în funcţie de gradul lor, sprijinul psihopedagogic este esenţial.

„Monstrul de sub pat” în întunericul unei problemele de învăţare este sabotarea proprie sau, în cel mai rău caz, a unui părinte care nu ştie cum să îşi ajute copilul.

De la un copil cu grave deficienţe de vedere până la copii cu hiperactivitate şi/sau deficit de atenţie, încerc să revoluţionez tehnicile de memorizare, să citesc lumea unui copil cu dislexie, să alerg alături de o minte hiperactivă cu 1000 de picioare şi să dau viaţă unui vis prin pictură. Recunosc, oricărui copil îi vin bine sfaturile, tehnicile simple pentru a-şi înţelege stilul de învăţare, însă cel mai important în profesia mea este să le descopăr abilităţile, să îi înţeleg absolut necondiţionat atunci când nu îşi mai aduc aminte de ceva sau când nu înţeleg lucrurile simple. Construiesc noi cunoştinţe, utilizând resursele, inteligenţa, creativitatea, ritmul şi umorul lor.

3-o-alarama-speciala

O alarmă specială „piru-piru” desenată de un copil cu deficit de atenţie şi hiperactivitate care îl ajută la concentrare în timp ce învaţă (a aprobat primul lui examen la o materie „imposibilă”, cu ajutorul acestei alarme).

3-program-special-de-formare-a-abilitatilor

Program de formare a abilităților

În funcţie de proiectele regionale din arhipelag, câteodată formez tinerii de pe cele 7 insule cu scopul de a-i ajuta să-şi descopere competenţele şi talentul. Împreună cu echipa Facultăţii de Psihologie din La Laguna, creăm programe de dezvoltare personală şi profesională, adresată celor care nu au reuşit să-şi termine studiile sau se află într-un impas profesional. Încercăm să descoperim tot ce-i valoros într-o persoană care nu-şi cunoaşte îndeajuns calităţile. În acest sens, proiectul de formare seamănă destul de mult cu munca din cabinet.

La fel ca şi imensul vulcan pe care locuiesc, o meserie menită să descopere cele mai bune calităţi pare „măreaţă”, însă cuvintele sunt de prisos atunci când oamenii pe care îi dezvolţi îţi oferă o nouă abilitate, redescoperindu-te cu fiecare caz.

Acum mulţi ani, o foarte tânără mamă, în timpul unui curs de competenţe profesionale, se enervase cumplit în timp ce completa rubrica de abilităţi din CV-ul Europass. Tinerii cu care lucrez au diverse probleme emoţionale, trec prin anumite crize existenţiale şi majoritatea nu se simt motivaţi să-şi continuie studiile, sau să opteze pentru un loc de muncă mai bun. Mama respectivă considera că nu are experienţă şi nici abilităţi profesionale, fiind „o simplă mamă” până acum. Se spune că înainte de o posibilă moarte îţi trece filmul vieţii în faţa ochiilor. Exact aşa mi-au trecut mie toate paginile de psihologie şi experienţele profesionale în faţa ochilor, mii de pagini şi zeci de cazuri, în fracţiuni de secundă. Pentru câteva clipe nu ştiam cum aş putea interveni, o priveam fără cuvinte. Eram la începutul carierei.

Am întrebat-o dacă îşi convinge copilul să mănânce când acesta nu vrea, dacă planifică activităţile zilnice cu succes, dacă simpla activitate de gătit implică creativitate şi organizare. Competenţele de negociere, de planificare, de inovaţie ş.a.m.d, sunt ascunse într-o viaţă aparent banală însă nedescoperite pot deveni cu adevărat banale. Ne descoperiserăm reciproc.

Care sunt cele mai dragi proiecte în care te-ai implicat? De ce?
Am experimentat terapia în care cuvintele sunt absolut de prisos. Sprijinul mamelor îndoliate din Nigeria mi-a format cea mai importantă calitate a profesiei, ascultarea necondiţionată a unei persoane. Cred că este primul pas pentru un psiholog, liniştea şi analiza de care ai nevoie ca să poţi formula întrebările care vindecă.

Intervenţia psihologică cu persoanele care îngrijesc persoane grav bolnave a fost o altă experienţă de neuitat, de data asta în Tenerife. A fost o intervenţie amplă, planificată împreună cu o echipă destul de vastă de profesionişti. Nu a fost deloc uşor, am încercat să îmbrăcăm „croitorul fără haine” în straie noi; pot să spun că a fost una dintre cele mai complexe procese de intervenţie.

4-program-radiofonic

Interviu radiofonic despre psihologie la Radio România

În scurtele vizite în ţară, am creat, efectiv după bunul plac, cursuri de dezvoltare personală. Fără un complice impecabil ar fi fost greu de implementat! Mulţumită lui Paul Costin, de la care am putut „fura meserie” şi care a crezut în orice idee absurdă a mea, s-au organizat, de exemplu, workshopuri de  dansuri africane, ca metodă pentru a învinge frica de a vorbi in public. Nu mai ştiu dacă frica de a dansa a înlocuit frica de a vorbi în public sau exerciţiul a fost cu adevărat eficient. Noi ne-am simţit tare bine!

Îmi aduc aminte cu nostalgie şi de practica de psihologie clinică în Fundaţia Estuar sau de orele de desen cu copiii cu deficienţe de auz dintr-o grădiniţă din Bucureşti. Învăţ zilnic lucruri noi pentru a mă putea adapta la orice situaţie! De exemplu, înainte să lucrez cu cei mici, mi-am propus să învăţ limbajul mimico-gestual de bază, care bineînţeles nu mi-a ieşit ca la carte şi în loc să îi rog să deseneze un copac, i-am pus să deseneze o mână. Intenţia contează! Ca şi cum un spaniol şi-ar propune să pronunţe perfect „ţânţar” sau „mătură” în limba română.

4-picturaDupă toate peripeţiile posibile, sunt mândră că am pictat o poveste de viaţă cu un copil, am scris diverse manuale în spaniolă  pentru părinţi şi sunt  foarte încântată pentru că am lucrat pe una dintre cele mai mici insule locuite în lume, La Graciosa.

Oamenii şi meseria m-au ales pe mine fără să-mi dau seama.

4-pictura-b

         4-pictura-c

Trăgând linia până acum, care sunt cele mai prețioase lecții pentru tine?

Cred că am depăşit orice limită a „bunului simţ academic” la un proiect de filosofie, la 19 ani, în primii ani de psihologie. În loc să scriu un proiect, aşa cum ni s-a cerut, am ales să fac un colaj-documentar. Nu mai ţin minte dacă idea s-a născut din lene sau creativitate, însă rezultatul şi reacţia profesorului Dumitru Gheorghiu au fost cu totul neaşteptate pentru mine. Susţinerea şi aprecierea lui faţă de colegii de facultate au produs schimbarea în curajul şi felul meu de a învăţa, de a face lucrurile foarte diferit. Aş vrea să cred că la rândul meu, azi, fac acelaşi lucru cu piticii din cabinet, că şi eu încurajez stilul şi ideile lor originale.

Aş vrea să ajung la 119 ani pentru a mă simţi în măsură să îi sfătuiesc pe cei din jur cu lecţiile mele de viaţă. Dacă, totuşi, ar fi sa trag o linie până acum, aş întocmi o scurtă listă:

„Carpe” resurse: niciodată nu ştii care dintre clipele sau persoanele din prezent vor fi cele mai interesante amintiri mai târziu, cele mai intense lecţii de viaţă.

5-bucatareasa-preferata

Bucătăreasa mea preferată și cantina în aer liber în Lagos (Nigeria)

                                                            padurea-omo

                    Pădurea Omo din Nigeria

 Libertatea de a fi tu: Păstrează cât mai aproape oamenii care-ţi oferă acest lucru, să fii cu adevărat tu, în esenţa şi originalitatea ta. Ei sunt cei care îţi vor oglindi acele calităţi pe care deseori le uiţi.

Viaţa ca o joacă de copil: Ai confisca o jucărie din mâna unui copil, în timp ce acesta încearcă convins să construiască ceva imposibil de construit (din punctul tău de vedere)? Ţine cu orice preţ la visele, dorinţele şi planurile tale şi nu lăsa nicio persoană să-ţi strice joaca. Naiba să o ia de viaţă imperfectă cu situaţiile ei greu de controlat! Este de o mie de ori mai liniştitor să ştii că ai eşuat încercând, decât să-ţi plângi de milă că n-ai făcut nimic şi poate „ai fi putut să…” . Nimic nu-ţi va şterge zâmbetul tâmp de pe faţă atunci când îţi vei da seama că, dacă n-ai fi încercat să-ţi urmezi dorinţele, ai fi fost cel mai mizerabil om din lume.

Ne împiedicăm de propriile obstacolele şi dăm vina pe cei din jur pentru că nu am fost suficient de decişi „să aruncăm cu jucăria după ei”.

Cei 7 ani de… comedie: Educaţia emoţională începe cu cei 7 ani de acasă. Atitudinea părinţilor faţă de probleme şi felul în care se rezolvă conflictele de orice natură sunt extrem de importante! Tind să cred că ”auto-criti-comedia” o însuşeşti de mic. Ascultarea necondiţionată şi îndulcirea momentelor amare prin umor este cel mai bun cadou pe care l-am primit de la ai mei. Aş muri fără un strop de umor!

Alegeri sau soartă?

Încurajări din partea celor din jur, redescoperirea propriilor abilităţi şi nebunia de a încerca experienţe profesionale care mi s-au părut fascinante. Cred că a fost oportunitatea de a alege soarta pe care mi-o doresc.colaj-5

Cum îți începi ziua?

7bCa şi o autentică localnică din Tenerife, ar fi ideal să zic „privind răsăritul superb deasupra oceanului Atlantic”, însă mă trezesc ascultând canalul de ştiri ”24 horas”.
Televizorul meu s-a blocat pe canalul de ştiri şi nu mă gândesc să-l repar prea curând! Îmi plac exerciţiile de streching dis-de-dimineaţă şi cafeaua locală „barraquito”.

Cum arată pentru tine o zi fericită?

Râd cu lacrimi până mă dor fălcile şi nu am aer suficient să respir şi mă înconjor de oameni atât de fantastici încât aş fi în stare să mă mut cu ei chiar şi pe Marte!

Deseori îmi promit să îi ţin mai aproape şi îmi dau seama pe zi ce trece că nu există satisfacţie mai mare decât compania oamenilor pe care îi iubesc!

Mă încântă când am energia necesară pentru „a mişca munţii din loc”; binenţeles, în afară de vulcanul Teide pe care totuşi l-aş lăsa să doarmă. „A mişca munţii din loc” nu prea sună bine în Tenerife…

Lipsa banilor poate nu este o problemă. Dar lipsa unei idei e un obstacol. Tu cum îți găsești inspirația?

9Există două posibilităţi: ori sunt înconjurată de oameni demni de inspiraţie ori, prin felul meu de a fi, găsesc ceva unic în fiecare. Bunica mea (foto) la 80 de ani învaţă spaniolă, engleză, pictează, călătoreşte şi a reușit să stăpânească internetul.

Mama mea este plină de viaţă şi poate glumi atunci când orice urmă de speranţă pentru mine este pierdută. Tatăl meu mă poate asculta necondiţionat la orice oră a zilei, fără să mă judece o clipă. Fratele meu este un exemplu de răbdare şi perseverenţă. Prietenul meu a terminat un doctorat solicitant şi o prietenă foarte specială mie a scăpat de obezitate din proprie iniţiativă la numai 10 ani. Pe de altă parte, mă fascinează insula pe care trăiesc, forţa oceanului şi liniştea vulcanului adormit. Cum să nu mă inspir? Imposibil!

Ce-i drept, este cât se poate de normal să poţi aprecia o insulă frumosă şi să-ţi încarci bateriile trăind aici, însă adevărata dovadă de inspiraţie apare când îţi foloseşti toate resursele în cele mai aride şi ostile locuri şi momente.

Am trăit în Nigeria, ţara în care am învăţat să mă bucur de detaliile mici ale vieţii, să nu fac „din ţânţarul purtător de malarie armăsar”.

Îmi place să citesc biografiile oamenilor care au realizat ceva formidabil de-a lungul vieţii, învăţ din munca, curajul şi efortul altora.

Pe de altă parte, reciclez experienţele anterioare: dacă am resuşit să ascult o mamă îndoliată în Lagos, pot crea un nou proiect pentru cei care au grijă de persoane grav bolnave, iar acest nou proiect mă va ajuta cu siguranţă să creez un curs de empatie pentru tinerii din Tenerife, iar experienţa de trainer îmi poate folosi să lucrez cu copii cu probleme de învăţare, ş.a m.d.

Particip la cât mai multe prezentări şi seminarii diferite de profesia mea, cum ar fi, de exemplu, o prezentare divulgativă de fizică sau jurnalism. Dar şi noţiunile de arhitectura, de exemplu, îţi pot dezvolta gândirea şi analiza structurală necesară în planificarea unei intervenţii ample de psihologie.

Cu cât mă implic mai mult în activităţi diferite, cu atât îmi este mai uşor să creez lucruri originale. Invăţ să interpretez la fluier partituri noi, dar în egală măsură mă interesează şi emisiunile de analize politice.

Recent, am ascultat un interviu interesant cu Pedro Cavadas Rodríguez, primul medic din Spania care a realizat un implant de faţă. Citesc cartea lui Philippe Petit şi transpir, în timp ce parcurg pe sârmă împreună cu acrobatul distanţa între cele două turnuri World Trade Center.

Unde și cum arată ”acasă-ul” tău?

Este cea mai complicată întrebare!  Când mă întorc de pe o insulă vecină în Tenerife, simt din toţi porii că „tare bine este acasă”. Când ajung în Bucureşti, mă cuprinde acelaşi sentiment, „în sfârşit acasă”. O bună parte din copilărie am petrecut-o cu bunicii care locuiau lângă parcul Herăstrău, prin urmare în Tenerife mi-e dor de prietenii şi locurile din copilărie, iar în Bucureşti mi-e dor de peisajele şi liniştea din Tenerife.

10a       10b

Este un sentiment amestecat pe care mi l-a lamurit odată o prietenă din Spania, Talía, care trăieşte în România: „Noi avem două acasă-uri, aşa că suntem norocoase”.

Casa, câteodata am avut  impresia că o port cu mine, cel puţin câteva camere din ea. În Nigeria m-am simțit ca o nigeriană albino plină de viaţă, în Grecia ca o grecoaică născută pentru a „scăpa” farfurii din mână şi în Tenerife ca o spanioloaică care vorbeşte mult şi repede. Ungaria rămâne întotdeauna o ţară specială în care limba maternă şi paprikás-ul mă vor face să mă simt ca acasă. Este de la sine înţeles că de România mă leagă cele mai frumoase, intense şi vechi amintiri, familie şi prieteni de-o viaţă, dar dacă ar fi să-mi prinzi degetele în uşă ca să-ţi răspund repede-repede şi concis, fără atâta filosofie, aş urla de durere: „La bunica, acasă”!

Cum te relaxezi?

Am o minte foarte activă, mii de gânduri, proiecte, analize, poveşti de viaţă împrumutate pentru a fi îmbunătăţite, trăiri şi emoţii de toate tipurile. Mă relaxez limpiezindu-mi gândurile în timp de fac sport, efort fizic. Nu aş putea găsi un clişeu mai potrivit şi mai frumos: este „un medicament”. Ador să merg pe jos în ritm alert mulţi kilometri. Dacă eşti capabil să-ţi depăşeşti anumite limite în timp ce faci sport, te vei antrena pentru a face faţă oricărei provocări psihice.

Cred ca nicio terapie cunoscută până acum nu ar avea efect fără a face mişcare. Este cea mai buna metodă de relaxare, nu am altă reţetă mai eficientă.

O călătorie de care îți aduci aminte cu mult drag

În ultimul timp călătoresc mai mult între cele 7 insule, dar naveta Tenerife-Bucureşti este orice altceva dar călătorie de plăcere nu este. Totuşi, dacă ar fi să-ţi descriu o călătorie adevărată, gen vacanţă cu valize, hartă şi sute de poze, aş alege deşertul Sahara.

Imaginează că vezi din avion un tărâm uscat şi fascinant de pustiu. Aterizezi şi miroşi nisip în aerul cald. Nu vezi aproape pe nimeni, pe timp de zi, nicăieri. Te copleşeşte imensitatea nisipului, iar orice plantă ţi se pare ireală. Până acum nu m-a fascinat ceva mai mult decât deşertul Sahara.

12-vedere-din-tren

Vedere din tren (ruta Rabat-Casablanca din Maroc)

                    12-profesorul-de-desen

Profesorul” meu de desen şi limba arabă din tren

12-el-aaiun

El Aaiún, cel mai mare oraș din Sahara Occidentală

 

Ți-e dor de ceva?

Mi-e dor de momentele din trecut pe care azi le consider absolut minunate, senzaţional de frumoase, şi de care chiar dacă m-am bucurat la timpul lor, aş mai vrea să le mai retrăiesc cumva.

Ceva care te-a surprins pozitiv în ultima vreme

Am aflat un secret simpatic de la o fetiţă bilingvă, cu deficienţe de citire, care asistă la intervenţiile psihoeducative. Bucuroasă peste masură pentru că a citit primele cuvinte impecabil, mi-a dezvăluit reţeta ei de succes şi a avut răbdarea să o scrie pe o foaie de hârtie, literă cu literă:

14

„Trebuie doar să munceşti în fiecare zi”

L-am şi lipit pe uşa biroului. Este inspiraţia tuturor din cabinet! Rezumă tot interviul meu.

Se spune că cel mai bun început este un zâmbet. Care crezi că este cel mai frumos final?

Liniştea şi mulţumirea cu care aştepti următorul pas dupa ce o etapă s-a sfârşit.

Oamenii ar fi mai fericiți, dacă…

… şi-ar permite să se bucure.

O ploaie care ți-a adus zâmbete

Aşa-numita „ploaie orizontală”. Curentul de aer sec „alisio” care se îndreaptă spre Ecuador, dinspre anticiclonul din Azores, ajunge în Canare încărcat de umiditate, datorită oceanului. Acest aer mixt, care în partea inferioară este formată dintr-un strat rece şi umed, iar în partea superioară dintr-un strat cald şi sec, se împiedică de vulcani şi se formează o „mare de nori”. Chiar dacă este un aer umed, nu produce ploaie.

Ceața groasă care se formează sub marea de nori se ciocneşte de frunzele copacilor şi se condensează sub formă de picături de apă.

Norii rămân efectiv „împiedicaţi” de insulă, iar pomii îşi iau apa direct din ei.

17-mare-de-nori

Mare de nori și vulcanul Teide

   vedere-de-pe-acoperisul-casei

Vedere de pe acoperişul casei: oceanul acoperit de marea de nori

O provocare pe care ai depășit-o

Nu ştiu de unde aş putea începe…

În timp ce locuiam în Nigeria, deseori m-am confruntat cu probleme de sănătate din cauza climei şi a ţânţarilor. La un moment dat corpul meu nu răspundea îndeajuns tratamentelor.

Malaria se mai poate vindeca, în cazul meu, cu un vraci priceput, nişte plante placebo sau medicamente experimentale, însă lipsa de idei şi inspiraţie într-o perioadă de criză economică nimicitoare, pentru un psiholog încăpăţânat de a-şi practica meseria pe o insulă turistică cu nici 900.000 de locuitori, mi s-a părut mult mai complicată.

Criza economică cruntă din Spania, care încă afectează locurile de muncă în rândul tinerilor, a fost poate cea mai mare provocare profesională! Ocazia de a suferi împreună cu toţi spaniolii din cauza lipsei unui loc de muncă stabil, lăsând la o parte trăirile mele, a fost cel mai important motiv de schimbare, o ocazie perfectă de dezvoltare a antreprenoriatului.

Mesaj pentru oamenii care nu-și găsesc rostul în ciuda căutărilor

Rostul pentru mine este mulţumirea pe care o ai atunci când ştii că mergi pe drumul pe care tu l-ai ales din pasiune şi convingere, fără să-ţi pese de obstacole, idealurile societăţii, etc.

Ca orice proces natural, la fel ca şi fizionomia şi capacităţile fizice, nevoile şi „rostul în viaţă” se modifică constant. Trăim într-o lume care se schimbă încontinuu.

Dacă ai precizat „în ciuda căutărilor”, atunci bănuiesc că depinde de ce anume căutăm: să descoperim ce anume ne place, la ce ne pricepem, să găsim o metodă să ne dezvoltăm talentul sau pur şi simplu pokemoni.

Indiferent dacă ne gândim la o profesie, o activitate sau pur şi simplu la un proiect personal, s-ar putea să nu ştim la ce ne pricepem sau poate pricepându-ne la un lucru, nu ajungem să o facem cu multă pasiune. Pur şi simplu nu ne place şi gata! Alteori, considerăm că ar fi ideal să lucrăm într-un domeniu x, însă nu atingem nivelul de performanţă necesar. Stabilitatea financiara şi costul pe care suntem dispuşi să-l plătim joacă, de asemenea, un rol important.

Există şi cazuri în care, din lipsă de experienţă şi curaj, nu ajungem să ne descoperim abilităţile. Preţul pentru a schimba ceva ni se pare mult prea mare şi ne conformăm cu activităţile zilnice, însă visăm în continuare să facem altceva.  Unii specialiști ne sfătuiesc să perfecţionăm o calitate, deoarece lipsa de pasiune pentru munca pe care o facem şi nu ne place ar putea ascunde nevoia de a învăţa.

Mai mult decât o reţetă, din proprie convingere, intuiţie şi greşeli, dacă ar fi să încep viaţa din nou, aş alege tot o activitate care să mă bucure atât de mult încât să îmi doresc să fac acel lucru toată viaţa.

Interesant ar fi să luăm în calcul relaţia dintre plăcere, motivaţie, voinţă şi capacitatea corectă de anticipare a efortului necesar.

O dată ce mi-aş descoperi pasiunea, aş perfecţiona aptitudinile ce duc la performanţă, prin toate căile posibile, zilnic, fără să renunţ niciun minut. Tind să cred că direcţia „descoperirea unei pasiuni – dezvoltarea competenţelor necesare – atingerea performanţei – mulţumire” m-ar împlini mult mai mult decât ordinea inversă: „dezvoltarea competenţelor la care mă pricep – dezvoltarea pasiunii pentru ceea ce fac bine”. Repet, vorbesc de sentimentul de „împlinire”. Este o interpretare absolut subiectivă, o alegere proprie care pentru mine a funcţionat.

Motto-ul tău

„Niciodată să nu spui niciodată”, pentru mine este fratele geamăn a lui „de ce te temi, nu scapi”. În adolescenţă am decis să nu învăţ limba spaniolă din cauza telenovelelor, pe care le detestam.

Şi tot aşa mi-am propus să evit şi chimia. Am mai promis solemn, în copilărie, că după absolvirea şcolii nu o să mai fac niciodată teme pentru acasă. A fost odată ca niciodată, când mi-am propus să evit călătoriile cu avionul.

Azi, trăiesc pe o insulă care mă obligă să iau avionul pentru orice, iar în timp ce zbor, vorbesc în spaniolă cu prietenul meu chimist despre tehnicile de motivare cu care îi conving pe copii din cabinetul de psihologie să îşi facă temele.

Sper ca mottou-ul meu „niciodată să nu spui niciodată” să mă ajute să-mi îndepinesc un nou vis profesional şi atunci ar trebui să nu-mi doresc să revin în ţară ca să-mi realizez proiectul în domeniul sănătăţii.

Sursa foto: Melinda Endrefy

Bibliografie:

  • www.wikipedia.com 
  • www.verywell.com
  • www.encyclopedia.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *